Diplomaţii români se reunesc începând de marţi la Bucureşti; vor avea întâlniri cu Iohannis şi Tudose

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate vor participa, începând de marţi, la Bucureşti, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, eveniment dedicat mizelor politicii externe a României, care se desfăşoară în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie, Ziua Diplomaţiei Române.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, în perioada 29 august - 1 septembrie 2017, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR), cu tema "O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României”, care îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate, fiind "un prilej de evaluare a îndeplinirii obiectivelor de politică externă şi de stabilire a liniilor strategice viitoare de acţiune ale diplomaţiei române".

Programul include, totodată, primirea şefilor misiunilor diplomatice ale României de către preşedintele României, Klaus Iohannis.

Deschiderea oficială a Reuniunii va avea loc marţi, iar la aceasta vor lua parte preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

”În cadrul dezbaterilor, accentele vor fi puse asupra unei evaluări a realizărilor şi a ceea ce trebuie făcut în continuare, din perspectiva obiectivelor prioritare ale României într-o gamă largă de dosare de interes, între care: agenda europeană, securitatea şi apărarea, buna vecinătate, aportul diplomaţiei la dezvoltarea României, candidatura României la un loc de membru nepermanent în CS ONU şi, în plan strategic mai larg, conduita activă în organizaţiile internaţionale şi în promovarea diferitelor teme şi componente ale unui multilateralism eficient”, a anunţat MAE.

La ediţia din acest an a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române vor fi prezenţi ministrul de externe al Egipt, Sameh Hassan Shoukry, ministrul de externe din Luxemburg, Jean Asselborn, şi ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó.

”În acest an, un segment important al programului va fi orientat spre dezbateri concrete şi oportunităţi de dialog direct între şefii misiunilor diplomatice ale României şi reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc. Prim-ministrul României, Mihai Tudose, se va întâlni cu şefii de misiuni în cadrul acestui segment. În premieră, ediţia 2017 a RADR va include o componentă de întâlniri cu autorităţi locale şi vizite la obiective de interes economic, în teritoriu”, mai precizează MAE într-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Halloween-ul, interzis într-un oraș european: „Alegem să sărbătorim lumina cunoașterii și a patriotismului, mai degrabă decât să adoptăm obiceiuri străine””
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O crimă: ascunderea Adevărului de către Autorități
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Florian Coldea, în fața magistraților de la Curtea de Apel București