CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”

0
Publicat:

Cristian Tudor Popescu a reacționat dur după afișarea primelor rezultate ale alegerilor pentru Primăria Capitalei, în care liberalul Ciprian Ciucu este dat câștigător. Jurnalistul a criticat scorul modest obținut de Cătălin Drulă, candidatul USR, și a transmis un mesaj despre responsabilitatea cetățenilor în aceste vremuri dificile.

CTP reacționează după afișarea rezultatelor alegerilor FOTO: Inquam photos/ Bogdan Ioan Buda

CTP a atras atenția că România traversează o perioadă extrem de complicată, atât economic, cât și social, iar contextul internațional este instabil, cu schimbări fără precedent de la Al Doilea Război Mondial. În acest cadru, gazetarul consideră că oamenii ar fi trebuit să conștientizeze importanța votului și să folosească sistemul democratic pentru a-și proteja interesele.

După părerea mea, înfrântul detașat este votul, democrația, chiar (…). În acest moment, în care România se află într-o situație atât de dificilă pe toate planurile, economic, social, situația individuală a oamenilor este foarte grea, într-un astfel de moment, faci apel la democrație să te ajute, nu? Că de aia este democrație”, a spus CTP, citat de Fantik.

CTP, dezgustat de atitudinea lui Drulă

Referitor la Cătălin Drulă, care a obținut un scor de sub 13%, jurnalistul nu a avut rețineri în exprimarea dezamăgirii, spunând că este „dezgustat”. El a criticat modul în care Drulă și-a schimbat brusc tonul după închiderea urnelor, lăudându-l pe Ciprian Ciucu, pe care anterior l-a atacat constant.

„Deci după ce l-a insultat în toate felurile pe Ciprian Ciucu, l-a denigrat, l-a calomniat (…), vine și vorbește acum ca și cum ar fi fost șeful de campanie al lui Ciprian Ciucu. Ăsta a fost discursul, de șef de campanie al lui Ciprian Ciucu”, a declarat CTP.

Avertisment pentru Anca Alexandrescu

O altă surpriză pentru gazetar a fost scorul obținut de Anca Alexandrescu, care a depășit 20% și s-a clasat pe locul 2. CTP consideră periculos faptul că ea a reușit să adune atât de multe voturi doar prin brandul personal și expunerea mediatică, fără să prezinte un plan administrativ concret pentru București.

Să știți că a realizat foarte mult doamna Alexandrescu, 20%, folosindu-și exclusiv brandul personal. Asta este o adevărată trambulină, un piedestal este acel 20%, de pe care nu poate decât să urce în continuare, folosindu-și stația aia aflată în insolvență pe care funcționează, deci e o performanță îngrijorătoare, bineînțeles, pentru că nu a avut pic de discurs legat de Capitală, de primărie, de aspecte administrative”, a adăugat CTP.

Până la acest moment, au fost centralizate 1251 din 1.289 de procese-verbale, reprezentând 97,05% din secțiile de votare. Conform rezultatelor parțiale, Ciprian Ciucu (PNL) se menține în frunte cu 201.819 voturi (35,88%), urmat de Anca Alexandrescu, cu 124.270 de voturi (22,09%) și Daniel Băluță (PSD) cu 116.097 de voturi (20,64%). Rezultatele indică o distanță clară între primii trei candidați și restul competitorilor.

Rezultatele exit-poll realizate de CURS și Avangarde arată că Ciprian Ciucu se situează pe primul loc cu 32,7%, urmat de Daniel Băluță cu 26,3% și Anca Alexandrescu cu 20,2%. Cătălin Drulă obține 12,8%, iar Ana Ciceală ajunge la 6%.

Conform sondajului de opinie INSCOP Research, voturile bucureștenilor pentru poziția de Primar General al Capitalei se distribuie după cum urmează: 31.7% Ciprian Ciucu (PNL), urmat de Daniel Băluță (PSD) cu 26.1% dintre opțiuni, Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR și PNȚCD) 21.1%, Cătălin Drulă (USR) 12.8% și Ana Ciceală (SENS) 7%. Alți candidați înscriși în cursă au cumulat 1.3% din voturi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani