Video S-a încheiat ședința CSAT. Decizii majore pentru Armată și NATO, în plină criză guvernamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru luni, la ora 15:00, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care a avut loc la Palatul Cotroceni. Pe agenda reuniunii s-au aflat stabilirea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Ankara din 2026, precum și aprobarea forțelor și mijloacelor Armatei Române ce pot fi puse la dispoziție pentru misiuni și operații în afara țării în anul 2027.

CSAT ia decizii importante luni. FOTO Arhivă CSAT

UPDATE ora 19.00 5.358 militari şi civili vor participa la misiuni şi operaţii externe în anul 2027

Armata României va asigura, pentru forţele şi mijloacele care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2027, un efectiv de 5.358 militari şi civili.

Dintre aceştia, 2.786 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, 1.801 de militari se vor afla în aşteptare, pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin, iar 771 de militari vor fi în cadrul forţelor propuse pentru misiuni şi operaţii posibil a fi asumate, se precizează în comunicatul CSAT.

Ministerul Afacerilor Interne va putea participa în anul 2027 la misiuni şi operaţii cu un efectiv de 2.604 militari şi poliţişti, dintre care 39 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.565 de militari se vor afla în aşteptare, pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat suplimentarea contribuţiei la Mine Countermeasures Black Sea Task Group (MCM BLACK SEA), o iniţiativă strategică vitală pentru garantarea libertăţii de navigaţie şi securităţii economice şi militare din Marea Neagră, în vederea asigurării comenzii pentru aceasta în anul 2027.

Constituirea MCM BLACK SEA, în ianuarie 2024, de către România, Turcia şi Bulgaria, reprezintă o premieră în istoria recentă a securităţii Mării Negre şi un proiect de importanţă strategică pentru ţara noastră, menit să menţină siguranţa traficului maritim în Marea Neagră, inclusiv protecţia infrastructurii submarine critice, prin extinderea funcţiilor operaţiei de deminare maritimă MCM BLACK SEA, se mai arată în comunicatul CSAT. 

UPDATE 17.15 Ședința CSAT s-a încheiat 

Ședința CSAT s-a încheiat cu puțin timp în urmă. La ședință a participat și premierul interimar Ilie Bolojan. Urmează ca Administrația Prezidențială să transmită un comunicat oficial cu deciziile adoptate.

UPDATE 15.00 A început ședința CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a reunit luni, începând cu ora 15:00, pentru a analiza mai multe subiecte de actualitate privind securitatea națională. Ședința are loc pe fondul crizei politice care durează de aproape două luni și al prelungirii interimatului guvernamental.

Consiliu de securitate ONU se reuneşte azi la cererea României după incidentul cu drona rusească prăbușită pe un bloc în Galaţi

Sursa video: Presidency.ro

Stabilirea obiectivelor pentru Summitul NATO, punctul central al agendei

Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința va aborda două teme centrale: „obiectivele României la Summitul NATO de la Ankara din 2026” și „forțele și mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2027”.

Un alt punct important pe ordinea de zi îl reprezintă situația navigației aeriene, după suspendarea Certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană, în urma Sentinței nr. 360 din 27 februarie 2026.

Membrii CSAT vor analiza „implicațiile pentru continuitatea serviciilor de navigație aeriană și pentru securitatea spațiului aerian”.

Administrația Prezidențială precizează că discuțiile nu se vor limita la aceste subiecte.

„În cadrul ședinței Consiliului, vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, se arată în comunicat.

Inspecția Judiciară verifică suspendarea certificatului ROMATSA

Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în spațiul public privind suspendarea certificatului ROMATSA de furnizor de servicii de navigație aeriană. Anunțul vine în contextul în care subiectul a fost inclus pe agenda ședinței CSAT de luni. Instituția a precizat că va analiza circumstanțele în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească, prin verificări prealabile.

Membrii CSAT analizează în ședință „implicațiile pentru continuitatea serviciilor de navigație aeriană și pentru securitatea spațiului aerian”.

Amintim că, în martie, Curtea de Apel București a decis suspendarea pentru o lună a serviciilor de trafic aerian furnizate de ROMATSA, în urma unui proces deschis de șapte controlori de trafic aerian care acuză instituția de practici discriminatorii la angajare. Hotărârea, fără precedent în aviația românească, ridică semne de întrebare privind funcționarea spațiului aerian în perioada următoare.

Reprezentanții ROMATSA au declarat atunci, pentru Știrile Pro TV, că vor contesta decizia, avertizând că, dacă aceasta va rămâne definitivă, traficul aerian ar putea fi grav afectat, existând riscul blocării totale a zborurilor deasupra României.