Comisarul european Michael McGrath se întâlnește, astăzi, la București cu Ilie Bolojan, Oana Țoiu și Radu Marinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath, efectuează astăzi o vizită oficială la București, unde are programate întrevederi cu premierul Ilie Bolojan, ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și ministrul Justiției, Radu Marinescu. Temele discuțiilor sunt axate pe consolidarea democrației și a statului de drept, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Comisarul european pentru democrație, justiție, Michael McGrath. FOTO: Comisia Europeană

UPDATE 15.25 Premierul Ilie Bolojan a discutat cu Comisarul European pentru Justiție despre statul de drept și reforma sistemului judiciar

În cadrul întâlnirii, premierul Ilie Bolojan a prezentat contextul politic și instituțional al actualei guvernări, subliniind că atribuțiile factorului politic în gestionarea carierei magistraților au fost reduse semnificativ, iar responsabilitățile privind bugetele și promovările au fost preluate de structurile de conducere ale sistemului judiciar. Aceste măsuri au ca scop consolidarea independenței justiției și restabilirea echilibrului instituțional.

„Premierul a adus în discuție și reforma pensiilor de serviciu și sustenabilitatea sistemului, în contextul presiunilor bugetare și al jaloanelor din PNRR, pe fondul unor diferențe semnificative între pensiile din justiție și media națională. Au fost abordate și aspecte legate de durata procedurilor, riscul prescrierii unor cauze și nevoia de coerență în practica instanțelor, precum și importanța unor reglementări mai clare pentru creșterea eficienței și predictibilității actului de justiție”, a transmis Guvernul într-un comunicat de presă.

Comisarul European Michael McGrath a apreciat cooperarea constantă a autorităților române în cadrul procesului privind statul de drept și a subliniat importanța dialogului constructiv dintre Comisia Europeană și Guvernul României.

„Acesta a evidențiat rolul important al prim-ministrului în susținerea și avansarea reformelor necesare, în aliniere cu standardele și valorile Uniunii Europene.  Comisarul și-a exprimat interesul pentru activitatea Comitetului pentru analiza legislației din domeniul justiției, constituit prin Decizia Prim-Ministrului și coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului,  și a menționat disponibilitatea Comisiei Europene de a contribui la acest demers”, a mai precizat Guvernul.

Totodată, Comisia Europeană și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini România în implementarea recomandărilor incluse în Raportul privind Statul de Drept 2025, în special în ceea ce privește asigurarea investigării și urmăririi penale eficiente a infracțiunilor din sistemul judiciar, garantarea independenței procurorilor de rang înalt și clarificarea aspectelor legate de regimul prescripției.

De asemenea, a fost subliniat interesul Comisiei Europene pentru asigurarea transparenței privind funcția publică. România și Comisia Europeană vor continua dialogul pentru consolidarea unui sistem judiciar eficient, independent și credibil.


Întâlnirile fac parte din procesul de pregătire a Raportului anual al Comisiei Europene privind statul de drept în statele membre ale Uniunii Europene.

„Protejarea statului de drept este o responsabilitate comună a instituțiilor europene și a statelor membre”, transmite Comisia.

Sursa citată precizează că „vizita are scopul de a dialoga cu autoritățile române și cu părțile interesate, parteneri esențiali în procesul de consolidare a democrației și a statului de drept, reafirmând faptul că statul de drept rămâne fundamentul Uniunii Europene”.

Pe lângă întrevederile cu oficialii guvernamentali, Michael McGrath va avea discuții și cu reprezentanți ai conducerii sistemului judiciar și ai parchetelor, precum și cu magistrați, asociațiile acestora și organizații ale societății civile.

Vizita se desfășoară în contextul unei misiuni tehnice în România privind statul de drept, organizată de Direcția Generală pentru Justiție și Consumatori (DG JUST) a Comisiei Europene, ca parte a procesului de evaluare anuală a situației statului de drept în toate statele membre ale UE.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”