Circ în Senat: suzete și un abac pentru Dragoș Pîslaru. Moțiunea împotriva ministrului Investițiilor a fost respinsă

0
Publicat:

Senatul a respins moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, inițiată de senatori ai opoziției, însă dezbaterile au fost, din nou, un circ, după ce aceștia au adus suzete și a unui abac la tribuna Senatului, pentru a ironiza activitatea ministrului.

Suseze şi abac, la tribuna Senatului. FOTO: captură video Antena 3

Plenul Senatului a respins luni, 9 martie, moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, înregistrându-se 41 de voturi pentru și 73 împotrivă.

Intitulată „Dragoș Pîslaru, tehnocratul lui Cioloș și ministrul fără rezultate”, moțiunea a fost semnată de 44 de senatori ai opoziției, din grupurile PACE - Întâi România, AUR și neafiliați.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Robert Cazanciuc a afirmat că moțiunea nu este altceva decât o interpelare, anunțând că social-democrații nu o vor vota, în timp ce senatorul PNL Silviu Coșa a criticat demersul opoziției, menționând că „de la începutul sesiunii parlamentare este un foc automat în depunerea moțiunilor simple”, subliniind că moțiunea împotriva lui Pîslaru „nu oferă soluții, ci doar retorică”.

Pe lângă discursuri, inițiatorii moțiunii au adus în plen și recuzită simbolică: o cutie de carton pe care erau lipite fotografii ale ministrului, suzete și un abac. Senatorul Daniel-Paul Gheorghe a explicat faptul că abacul ar trebui să-l ajute pe ministru să calculeze miliardele de euro pierdute de România din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Opoziția a cerut, prin moțiune, clarificări concrete de la ministrul Pîslaru: care este suma exactă din PNRR aflată în risc de neîncasare, termenul până la care acest risc va fi eliminat, diferența dintre sumele solicitate prin cereri de plată și sumele efectiv plătite beneficiarilor, și garanția că România va încasa integral toate tranșele PNRR. Senatorii au solicitat, de asemenea, prezentarea unui calendar public de eliminare a riscurilor PNRR.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie