Ciprian Ciucu intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Ilie Bolojan: „Este un candidat care poate pune la punct Bucureștiul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Ciucu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei. Decizia vine după ce PNL București l-a votat drept candidat al partidului, potrivit președintelui Ilie Bolojan, care spune că edilul Sectorului 6 „poate pune la punct foarte multe lucruri în București”.

Ciprian Ciucu intră în cursa pentru Primăria Capitalei FOTO Facebook

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat luni, printr-o scrisoare publicată pe Facebook, că va candida la Primăria Capitalei. Liberalul spune că își dorește „un oraș pus la punct”, iar decizia vine după ce PNL București l-a votat oficial drept candidat al partidului.

„Să știți că nu a fost o decizie ușoară. Am stat mult și am cântărit: unde pot avea un impact pozitiv mai mare. La Primăria Capitalei sau la Primăria Sectorului 6?”, scrie Ciprian Ciucu în mesajul publicat luni.

Edilul le-a transmis locuitorilor din Sectorul 6 că nu este vorba de o despărțire, ci de o continuare la alt nivel. „Nu plec nicăieri, rămân aici la noi în oraș, nu-mi schimb buletinul. Doar că mă duc la un alt nivel. Vom duce mai departe la alt nivel și Sectorul 6, dar și Bucureștiul, afirmă Ciucu.

Primarul spune că și-a scris singur programele și că va face la fel și acum, subliniind că noul său slogan de campanie este „Bucureștiul pus la punct”. „Vreau să trăiesc într-un oraș ordonat, curat, cu aer curat și zone verzi. Vreau ca autobuzele să ajungă la timp, iar serviciile publice să fie predictibile”, mai scrie el.

Ciucu susține că Sectorul 6 este „cât de cât pus la punct” și că este momentul să aplice aceeași abordare la nivelul întregului oraș. „Locuitorii Sectorului 6 vor fi principalii mei aliați în campania care urmează”, a transmis edilul.

Ciprian Ciucu. Sursa: facebook

PNL Bucureşti l-a votat drept candidatul partidului la Primăria Capitalei

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni dimineață că PNL București l-a votat pe Ciprian Ciucu drept candidatul partidului la Primăria Capitalei, precizând însă că mai sunt două etape de validare internă. „Foarte probabil candidatul pe care îl vom susține este Ciprian Ciucu. Biroul de la București l-a votat candidat, mai sunt două etape și foarte posibil la finalul acestei săptămâni să avem închisă această procedură”, a declarat Bolojan, potrivit News.ro.

Liderul liberal a adăugat că Ciucu este „un candidat care poate pune la punct foarte multe lucruri în București” și că experiența acestuia la Sectorul 6 îl recomandă pentru o competiție la nivelul Capitalei.

Sondajul Avangarde

Potrivit sondajelor realizate de partid în ultimele luni, Ciprian Ciucu este liberalul cel mai bine clasat în preferințele electoratului. Un sondaj Avangarde, casa de sondaj condusă de sociologul Marius Pieleanu, indică faptul că Daniel Băluță (PSD) se situează pe primul loc, urmat de Ciucu și de Cătălin Drulă (USR), diferența între primii doi fiind de aproximativ două procente.

Sondajul, autofinanțat, a fost realizat telefonic în perioada 19–25 octombrie 2025, pe un eșantion de 1.000 de respondenți reprezentativ pentru populația adultă (18 ani și peste), neinstituționalizată, a Municipiului București. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de ±3,2%.

Datele Avangarde arată că 68% dintre bucureșteni se declară nemulțumiți de modul în care arată orașul, iar 63% spun că nu sunt mulțumiți de activitatea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul