Ciprian Ciucu: „A fost o campanie urâtă. Am primit atacuri din toate părțile”. Ce spune despre relația cu Nicușor Dan, considerată tensionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că actuala campanie electorală a fost „urâtă”, iar el a fost ținta atacurilor venite din toate părțile. El a subliniat că, deși campania sa a fost „eminamente pozitivă”, restul competiției s-a desfășurat agresiv, cu atacuri personale.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu. FOTO: Mediafax

„A fost o campanie urâtă. Cred că n-am mai avut o campanie atât de urâtă de foarte, foarte mult timp. Campania mea a fost eminamente pozitivă. Nu m-am concentrat să atac contracandidații. Mi-am folosit timpul din campanie pentru a prezenta o dată portofoliul meu ca primar de sector, cu reușitele pe care le-am avut în acești ani, și doi, viziunea pentru București. Am primit atacuri din toate părțile”, a afirmat Ciucu, vineri seară, la Antena 3 CNN.

Acesta a acuzat-o pe Anca Alexandrescu că și-ar fi concentrat campania exclusiv în Sectorul 6, unde el ar fi fost principala țintă, în timp ce Daniel Băluță „a avut o campanie supermasivă”, cu bugete incomparabil mai mari.

De asemenea, Ciucu a spus că nu înțelege atacurile repetate din partea lui Cătălin Drulă:

„Cătălin Drulă, din păcate, fiind foarte jos în sondaje sau nu știu din ce alte considerente, a considerat că trebuie să atace toată campania, să mă atace toată campania și nu a mers. Pentru că oamenii nu mai votează acest tip de afacere politică. Oamenii vor să le spui ce vei face cu orașul lor, ce vei face cu viețile lor ca primar, odată ce vei ajunge acolo”.

Întrebat cât a contat sprijinul partidului, Ciucu a precizat că a beneficiat atât de susținerea PNL, cât și a altor formațiuni de dreapta: 

„Partidul mă susține, Bolojan, președintele partidului mă susține, m-a susținut în această perioadă, dar este drept că am primit și sprijinul partidului Reper și le mulțumesc pentru acest lucru. Sprijinul partidului Forța Dreptei, îi mulțumesc lui Ludovic Orban pentru acest lucru. Lui Vlad Gheorghe, de asemenea, a făcut un gest destul de greu.” Amintim că fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat marți, 2 decembrie că se retrage din cursa pentru București în care a intrat în calitate de candidat independent și a îndemnat alegătorii să îl susțină pe Ciucu.

În acest context, moderatorii emisiunii au făcut referire la tensiunile politice din interiorul dreptei, inclusiv la conflictul dintre Orban și Palatul Cotroceni, precum și la zvonurile privind relația rece dintre Ciucu și Nicușor Dan. Ciucu a spus că nu înțelege de ce președintele nu l-ar susține. 

„Ce are Nicușor? Nu știu. Din punctul meu de vedere, i-am susținut mandatul, întotdeauna am avut o poziție corectă față de el, l-am susținut.”

În final, Ciucu a afirmat că alegătorii „or să vadă ce înseamnă onestitate și ce nu înseamnă onestitate”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”