Cine sunt deputaţii penali care au semnat moţiunea simplă la adresa Ministrului Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Prună, în Parlament

Deputaţii vor vota azi, începând cu ora 17.00, moţiunea simplă iniţiată de ALDE împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Printre cei 52 de semnatari - deputaţi de la ALDE, PSD, UDMR şi neafiliaţi – 18 au probleme penale: unii sunt urmăriţi penal, alţii sunt trimişi în judecată sau declaraţi incompatibili de ANI, arată Hotnews. Printre cele mai răsunătoare repere sunt Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă.

Moţiunea simplă iniţiată de partidul lui Tăriceanu este intitulată „Drepturile omului nu sunt un lux“, aluzie la declaraţiile Ralucăi Prună. Ministrul Justiţiei spunea, în contextul în care CCR a scos SRI din jocul interceptărilor în cazuriule de corupţie, că, „discuţia despre drepturi e un lux teoretic“, dacă vom avea o combatere slabă a  infracţionalităţii.

Adoptare  moţiunii simple nu atrage automat demiterea Ralucăi Prună, însă e o mare problemă de imagine pentru un ministru care primeşte un vot negativ din partea Parlamentului. „În cazul în care o moţiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul respectivei moţiuni“, arată articolul 172 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Cine sunt deputaţii cu probleme care vor revocarea ministrului Justiţiei:

1. Steluţa Catăniciu - ALDE: Decizie definitivă a Curţii Supreme de conflict de interese.

2. Daniel Chiţoiu - ALDE: Audiat de DNA in dosarul "Mircea Govor". DNA a cerut  începerea urmaririi penale in cazul sau in 2014, însă cererea a fost respinsă de Parlament.

3. Ovidiu Silaghi - ALDE: Este urmărit penal pentru traffic de influenţă, în perioada în care a fost ministrul Transporturilor (mai-decembrie 2012).

4. Daniel Usărescu - ALDE: Trimis în judecată de DNA.

5. Daniel Oajdea - neafiliat: Acuzat de conflict de interese.

6. Radu Popa - neafiliat: Declarat incompatibil de ANI.

7. Mate Andras-Levente - UDMR: Condamnat definitiv pentru conflict de interese.

8. Istvan Antal - UDMR: Declarat incompatibil de ANI.

9. Karoly Kerekes - UDMR: Condamnat pentru conflict de interese.

10. Monar Zsolt - UDMR: Declarat incompatibil de ANI.

11. Attila Kelemen - UDMR: Acuzat de conflict de interese.

12. Attila Korodi - UDMR: A fost interceptat si filat in dosarul retrocedării ilegale de păduri.

13. Gabor Kereskenyi - UDMR: Declarat incompatibil de ANI.

14. Sebastian Ghiţă – deputat independent, afiliat grupul PSD: Trei dosare la DNA, trimis in judecata in unul dintre ele.

15. Victor Ponta - PSD: Trimis in judecată de DNA.

16. Vlad Cosma - PSD: Trimis in judecata de DNA.

17. Marius Manolache - PSD: Urmarit penal de DNA.

18. Marin Anton - UNPR: Urmarit penal de DNA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie