Victor Negrescu: Am cerut fonduri mai multe pentru România în contextul acordului UE–Mercosur
0Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu a transmis, miercuri, că România are nevoie de comerț internațional și acces la piețe noi, dar acordurile trebuie să fie corecte, transparente și să respecte regulile și standardele Uniunii Europene.
„Acordul comercial UE–Mercosur a stârnit multe emoții și dezbateri. Le înțeleg. Este un subiect important, care ridică întrebări legitime, mai ales privind competitivitatea europeană, pentru fermieri, pentru IMM-uri și pentru cei preocupați de siguranța alimentară și de mediu.
Susțin o poziție echilibrată și responsabilă. România are nevoie de comerț internațional, de deschidere economică și de acces la piețe noi, mai ales în contextul actual. Dar aceste acorduri trebuie să fie corecte, transparente și să respecte regulile Uniunii Europene. Trebuie să ne păstrăm standardele noastre de protecție a consumatorilor, de calitate și de sănătate publică. Aceste reguli comune definesc UE și ne fac mai competitivi la nivel global”, a transmis Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că a discutat în detaliu cu comisarul european pentru comerț și securitate economică, Maroš Šefčovič, și cu comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și că a fost, de asemenea, în contact cu alți lideri europeni din Franța, Germania, Spania și cu președintele Consiliului European.
„Vocea României este respectată și le mulțumesc partenerilor noștri pentru preocuparea față de întrebările beneficiarilor din țară. Am solicitat garanții suplimentare, controale mai dure la produsele provenite din Mercosur, fonduri mai multe pentru România și sprijin pentru promovarea companiilor românești. Am făcut ce trebuia să facă cei care au aprobat acordul. Dacă mai aveam timp se puteau obține mult mai multe lucruri pentru România. Aici s-a greșit. Nu a existat dialog. Țara noastră este mai influentă atunci când suntem uniți”, a adăugat Victor Negrescu.
Vicepreședintele PE a afirmat, totodată, că „dialogul este cheia chiar dacă nu este ușor” și că „politicienii cărora le este frică de dezbateri dure greșesc”.
„Observ cum aceștia sunt practic aruncați în brațele extremiștilor și stigmatizați aberant. Forțele politice pro-europene nu trebuie să piardă încrederea fermierilor, a celor care trăiesc în mediul rural, a celor care muncesc în orașele mai mici, a antreprenorilor mici și mijlocii, a celor din grupurile vulnerabile, a celor care produc valoare adăugată în România și vor să fie ajutați să rămână competitivi. Fac apel la maturitatea clasei politice pro-europene din România să accepte acest dialog dur, să combată argumentele extremiste și să lucreze pentru o Europă unită a tuturor și care nu lasă pe nimeni în urmă.
De aceea, mă voi lupta în continuare, în calitate de responsabil pe teme bugetare, pentru un buget european mai mare pentru fermieri, pentru agricultura românească, pentru subvenții mai consistente, pentru sprijinirea IMM-urilor și micilor antreprenori. Există perspective ca pachetul agricol total al României să crească cu aproape 13% în termeni nominali, ajungând la 24 de miliarde de euro în perioada 2028–2034”, a conchis Victor Negrescu.