Sud-europenii se grăbesc să cumpere aparate de aer condiţionat. Cu cât au crescut vânzările

0
Publicat:

Sud-europenii se grăbesc să cumpere ventilatoare şi să investească în aparate de aer condiţionat pentru a se răcori, dat fiind faptul că nu se întrevede un sfârşit al caniculei, transmite Reuters.

Vânzările de aparate de aer condiționat au explodat, Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, instalaţiile de aer condiţionat incluse în corpul clădirilor sunt mult mai puţin răspândite în Europa decât în SUA, oamenii sunt mai dependenţi de metodele tradiţionale pentru a face faţă căldurii, precum închiderea obloanelor şi siesta din mijlocul zilei.

Însă cele mai recente date arată că din ce în ce mai mulţi italieni şi spanioli optează pentru soluţii de răcire mai eficiente pe măsură ce verile devin din ce în ce mai caniculare, informează Agerpres.

Vânzările s-au dublat

Retailerul italian de electrocasnice Unieuro, care are peste 500 de magazine în peninsulă, spune că vânzările de aparate de aer condiţionat s-au dublat în săptămâna 17-21 iulie, comparativ cu aceeaşi săptămână a anului trecut.

Similar, El Corte Inglés, unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine universale din Spania, a informat că până la mijlocul lunii iulie a vândut cu 15% mai multe aparate de aer condiţionat decât în primele opt luni ale anului trecut.

Am cumpărat un aparat de aer condiţionat portabil săptămâna trecută pentru că familia mea era disperată", a spus Angela Lonardo, în timp ce vizita un magazin Leroy Merlin de la periferia Madridului.

După ce a cheltuit 320 de euro pentru un aparat de aer condiţionat în living, Angela Lonardo căuta un al doilea aparat pe care să îl pună în dormitor.

Nu vrem să ne petrecem o nouă vară fierbinte în care să suferim nopţile", a spus Angela Lonardo.

Anul trecut, creşterea preţurilor la electricitate poate că i-a descurajat pe oameni să investească în aparate fixe de aer condiţionat însă valurile succesive de căldură din vara acestui an i-a făcut pe oameni să ia în considerare instalarea unor astfel de aparate, susţine OCU, o organizaţie care apără drepturile consumatorilor din Spania.

Numărul mediu de ore în care instalaţiile de aer condiţionat au fost pornite a crescut cu 26,5% în Sevilia, în perioada 15 mai-15 iunie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţine firma Sensibo, care comercializează dispozitive care ajută oamenii să reducă consumul de electricitate al aparatelor de aer condiţionat.

Mulţi sud-europeni optează pentru ventilatoare care sunt mai uşor de instalat. De exemplu, un ventilator de tavan cu un preţ de 139,95 euro se numără printre primele zece cele mai vândute aparate electrocasnice pe pagina web a Amazon Spain, în timp ce în Italia un aparat de aer condiţionat portabil cu un preţ de 319 euro este al 17-lea cel mai bine vândut produs în aceeaşi categorie.

Companiile investesc şi ele în aparate de aer condiţionat. Amazon Business, unde companiile pot plasa comenzi, a înregistrat o creştere de 20% a vânzărilor de aparate de aer condiţionat portabile în luna aceasta în Spania, Italia şi Franţa, comparativ cu luna iulie a anului trecut.

Dispozitivele mai mici, precum ventilatoare de mână, se vând şi ele foarte bine iar animalele de companie nu au fost nici ele uitate. El Corte Inglés a spus că luna aceasta saltele de răcire pentru câini şi pisici s-au numărat printre cele mai bine vândute produse.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji