Sprijin financiar pentru agricultura ecologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va acorda, în acest an, un sprijin financiar de cinci milioane de euro pentru susţinerea agriculturii ecologice, a declarat Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„În cadrul unei ajustări a Politicii Agricole Comune (PAC) din 2009, România a propus ca agricultura ecologică să fie sprijinită financiar pe acest pachet. Din această ajustare a PAC s-a creat o rezervă financiară care le permite statelor membre să dezvolte anumite programe de sprijin întru-un context special - noi îl numim tehnic articolul 68. Pachetul financiar alocat României numai pentru 2010 se ridică la cinci milioane de euro", a declarat Mihail Dumitru, citat de Agerpres.

Producătorii vor fi sprijiniţi financiar pentru costurile de certificare şi de conversie, respectiv de trecere de la agricultura tradiţionala la cea ecologică, a explicat ministrul.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu, România este singura ţară din Uniunea Europeană care nu a primit subvenţii europene pentru sectorul agriculturii ecologice.

România este o ţară cu un imens potenţial în acest sector, consumul de produse ecologice este însă la un nivel extrem de scăzut din cauza lipsei informaţiilor referitoare la beneficiul consumului de produse ecologice, dar şi din cauza preţurilor mult mai ridicate decât cele ale produselor convenţionale.

Valoarea pieţei interne de produse agroalimentare ecologice a valorat, în 2008, aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

Anul trecut, în România au fost cultivate aproximativ 240.000 de hectare de teren cu culturi ecologice, cu 8,6% mai mult decât în 2008.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews