Rusia a inaugurat o conductă de gaze naturale către Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a inaugurat marţi o conductă de gaze naturale către Crimeea care, potrivit preşedintelui Vladimir Putin, va susţine creşterea economică în peninsula anexată de la Ucraina în 2014, relatează agenţia rusă Tass, citată de News.ro.

„Este un nou pas către dezvoltarea pe termen lung a Crimeii“, a afirmat Putin, care a participat la ceremonia de inaugurare prin intermediul unei videoconferinţe. Intrarea în exploatare a conductei cu o lungime de 358,7 kilometri, care porneşte din regiunea Krasnodar şi ajunge în Crimeea, va asigura livrarea constantă a gazelor naturale pentru toate tipurile de consumatori.

Conducta include două tronsoane care traversează lacul Tuzla şi strâmtoarea Keri, dintre Marea Neagră şi Marea Azov, precum şi un altul către Simferopol, care are o lungime de 27,3 kilometri. Putin a anunţat finalizarea lucrărilor de conectare la infrastructura de transport al gazelor a Crimeii în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o pe 23 decembrie.

Moscova mai construieşte un pod rutier şi feroviar către Crimeea, iar în acest an a finalizat lucrări la reţeaua de electricitate.

Crimeea a înregistrat mai multe pene de curent, după ce persoane necunoscute au sabotat cablurile electrice venite din Ucraina, în luna noiembrie a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie