Ponta: Pentru 232 firme dintr-un milion a fost suspendată activitatea. Dacă 150 probabil că meritau, la ceilalţi vreau să nu existe abuzuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) i-a prezentat premierului Victor Ponta o situaţie în care este arătat că pentru 232 de firme a fost suspendată activitatea, din aproximativ un milion de societăţi, Ponta afirmând că 150 dintre acestea meritau, probabil, sancţiunea.

„Am primit informarea de la ANAF: sunt 232 de firme care au primit măsura suspendării dintr-un milion de contribuabili, deci 232 în toată ţara. Dacă, din cei 232, 150 probabil că meritau, la ceilalţi vreau să nu existe abuzuri şi vă rog, marţi, să veniţi cu modificarea aşa cum am discutat-o şi cu şeful ANAF, şi cu Justiţia, ca până la suma de 300 de lei să avem amendă foarte mare, adică să nu luăm din prima măsura cea mai dură şi să fie o măsură care să-l ardă la buzunar pe cel care nu respectă legea“, a spus Ponta, joi, în şedinţa de Guvern.

El a precizat că va susţine în continuare acţiunile ANAF, deoarece este necesară combaterea evaziunii fiscale.

„Susţin în continuare - şi îmi asum, sigur, şi înjurăturile de rigoare - faptul că în România e nevoie de combaterea evaziunii fiscale, că legea este lege pentru toată lumea şi că evaziunea fiscală este un fenomen care trebuie combătut şi la nivelul de sus - şi de asta avem încasări un miliard de euro în plus, că nu de la buticuri avem un miliard de euro, ci din combaterea marii evaziuni fiscale - dar trebuie fiecare cetăţean al României şi fiecare firmă să-şi plătească datoriile. Important este ca în această campanie pe care o susţin să nu existe abuzuri şi exagerări. Prima exagerare este cu prigoana general“, a afirmat premierul, potrivit Mediafax.

El a mai adăugat că efectele controalelor sunt „mai mult decât vizibile“, amintind că în primele trei luni ale acestui an a crescut numărul caselor de marcat cu 25%.

„Cei care plătesc în mod corect şi dau bon au simţit creşterea vânzărilor. E o regulă care, chiar dacă la început creează anumite reacţii. Nu vorbesc de campaniile evazioniştilor, care fac campanie la televizor ca să rămână evazionişti, eu vorbesc de cei care chiar au avut dreptate şi pe care trebuie să-i protejăm“, a mai spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei, iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate.

Anunţul a fost făcut după ce, în ultimele zile, în presă au fost relatate cazuri în care inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au închis numeroase magazine şi localuri inclusiv pentru sume derizorii provenite din "bacşiş" sau sume nefacturate de 1-5 lei, patronii unităţilor acuzând inspectorii ANAF de exces de zel.

Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost invitat la următoarea şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului pentru a explica de ce nu pune în aplicare titluri executorii de 315 milioane de euro şi „închide cofetării pentru 5 lei“.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Fiscul lucrează ca pendulul, întrucât uneori nu se ocupă de probleme, iar alteori se ocupă de detalii care nu merită atenţia, şi i-a sfătuit pe jurnalişti să întrebe la ANAF dacă o ţară fără firme poate să funcţioneze.

În replică, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că o ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete