Omul de afaceri Iosif Armaş a preluat combinatul Oţelu Roşu pentru 25 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Otelu Rosu Steel Works SRL, controlată de omul de afaceri Iosif Armaş şi de acţionari din Serbia, a câştigat licitaţia de preluare a ansamblului funcţional de la Oţelu Roşu, aflat în patrimoniul Ductil Steel, companie aflată în insolvenţă. Preţul de adjudecare este de 25 de milioane de euro, fără TVA.

„Joi, 3 martie, în cadrul licitaţiei organizată de consorţiul EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL şi Cabinetul Individual de Insolvenţă Marcu Marinela Melania, în calitate de administrator judiciar, pentru vânzarea ansamblului funcţional Oţelu, aflat în patrimoniul Ductil Steel S.A. în reorganizare judiciară, a fost declarat adjudecător Societatea Otelu Rosu Steel Works SRL, pentru preţul de 25 mil euro (fără TVA)“, se arată într-un comunicat transmis de Ductil Steel.  

Ansamblul funcţional Oţelu Roşu are o capacitate de producţie de 850.000 tone de oţel lichid pe an, arată reprezentanţii Ductil Steel. 

În urma licitaţiei organizate joi s-a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare, iar acesta intră în vigoare şi produce efecte de la data îndeplinirii condiţiei suspensive a încasării avansului de 2 milioane de euro, în termen 30 de zile lucrătoare de la data semnarii. 

Oficialii Ductil Steel arată că reprezentanţii companiei Otelu Rosu Steel Works SRL şi-au asumat, printr-o declaraţie scrisă, continuarea activităţii prin demararea procesului de producţie la ansamblul funcţional Oţelu Roşu.

Iosif Armaş declara pentru presa locală, în urmă cu două săptămâni, că „a bătut palma“ pentru 25 de milioane de euro plus TVA în vederea preluării combinatului.  

„Da, am bătut palma cu lichidatorul pentru 25 de milioane de euro plus TVA. Trebuie să participăm la licitaţie, aceasta este procedura, trebuie să o respectăm. Noi, partenerii români şi sârbi, vom cumpăra activele şi le vom introduce într-o nouă societate, Oţelu Roşu Steel Works, în care partea română va fi acţionar majoritar. În 3 martie are loc licitaţia, sper ca în aceeaşi zi să semnăm actele pentru preluarea combinatului“, declara Iosif Armaş, reprezentantul părţii române, potrivit portalului Caraş Online.

Armaş şi-a arătat intenţia fermă de a continua activitatea în combinat, respingând ideea de a vinde activele la fier vechi: „Domnule, păi eu dau 25 de milioane de euro împreună cu partenerii din Serbia ca să scot 3 milioane, atât cât aş câştiga dacă aş dezmembra uzina ca sa o vând la fier vechi? Nici vorbă de aşa ceva. Eu sper ca după semnarea actelor să ne apucăm cât mai rapid de treabă. Chiar zilele trecute am fost la Oţelu Roşu ca să vedem cum e cu calea ferată, pentru că pe acea rută acum se circulă foarte rar, cam o dată pe lună, iar noi trebuie să aprovizionăm zilnic uzina cu trenurile de marfă“, a mai spus Armaş, potrivit presei locale. 

Ductil Steel Oţelu Roşu şi-a suspendat activitatea în 2012, iar Invest Nikarom, firma de apartament care a preluat toate combinatele Mechel din România pentru 230 de lei, nu a mai reluat-o niciodată. Firma Invest Nikarom are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakova Svetlana şi Chumakov Victor, ambii de cetăţenie rusă.

Cine este Iosif Armaş

Iosif Armaş a avut o uluitoare poveste de succes ajungând, de la simplu portar de hotel, la om de afaceri, deputat şi preşedinte al Federaţiei Române de Box. Este cunoscut ca fiind primul bănăţean milionar al cărui succes se datorează numeroaselor sale afaceri.

A fost implicat şi în domeniul politicii. Armaş a intrat în lumea afacerilor după ce şi-a început primul business specializat in pielărie, începând mai apoi şi o afacere cu exportul de zahăr. Potrivit CV-ului acestuia, Armaş a studiat la Facultatea de Ştiinţe Juridice, axându-se pe marketing şi management. Şi-a început activitatea în politică în anul 2000, când a fost numit deputat. Printre funcţiile deţinute de către acesta se numără şi cea de membru al Comisiei pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare.

În iunie 2014, omul de afaceri Iosif Armaş a fost trimis în judecată, alături de Dan Adamescu şi de patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar de dare de mită pentru rezolvarea favorabilă a unor cazuri de insolvenţă. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă