Ministrul Rovana Plumb promite bani europeni pentru spitale. În cât timp se pot accesa fondurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat modificările propuse de Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Sănătăţii privind facilitarea accesului la bani europeni pentru spitalele din România.

O importantă schimbare adusă în domeniul gestionării fondurilor europene se referă la sumele destinate furnizării de servicii medicale şi pregătirii personalului din sistemul sanitar. 

„Aşadar, prin modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, se corectează situaţia în care spitalele publice nu îşi puteau asigura cofinanţarea necesară implementării proiectelor din Programul Operaţional Capital Uman din cauza veniturilor proprii insuficiente ale spitalelor şi a interdicţiei legale ca Ministerul Sănătăţii să aloce aceste sume. Decizia guvernului sprijină implementarea cu succes a contractelor de finanţare deja semnate”, informează Ministerul Fondurilor Europene.

De asemenea, actul normativ permite identificarea unor soluţii de decontare a cheltuielilor din proiecte nefinalizate deja efectuate de către beneficiari, care sunt eligibile şi includerea acestora în aplicaţii de plată către Comisia Europeană.

Prin acelaşi act normativ, se modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, astfel încât să fie permisă implementarea proiectelor ai căror beneficiari sunt parteneriate compuse din două sau mai multe entităţi publice cu personalitate juridică, înregistrate în România şi în Statele Membre UE. Astfel, beneficiarii fondurilor europene care au ca parteneri publici instituţii europene ce nu se pot înregistra fiscal în România vor primi sumele rambursate de la Autoritatea de Management într-un cont al liderului de parteneriat, ce va fi folosit exclusiv pentru a vira, în valută, în termen de maximum 15 zile lucrătoare, sumele cuvenite către partenerii externi.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare