Gaura din buget ar putea depăşi 9% din PIB şi fără creşterea pensiilor. Bancher: Există riscul ca băncile să nu mai poată scădea dobânzile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Gaura din buget ar putea depăşi 9% din PIB în acest an, fără a se lua în calcul creşterea pensiilor de la 1 septembrie, a avertizat miercuri un oficial din BNR.

"Nu numai ceea ce se întâmplă în sistemul bancar contează. Contează tot ceea ce se întâmplă în sistemul financiar al ţării. Noi avem acum o problemă deosebit de serioasă care se numeşte deficit public. Ea a pornit încă de la sfârşitul anului trecut la un nivel care ne situa mult dincolo de mult-discutatul 3%, care este cu totul enorm pentru o ţară care are o creştere economică de 4% aşa cum fost în România. 

În momentul de faţă ne îndreptăm spre un deficit public de 7%, 8%, 9%, poate va şi depăşi acest nivel, fără să luăm în calcul mărirea pensiilor de la 1 septembrie. Situaţia este extrem de serioasă şi de sensibilă.

Eu cred că avem câteva puncte de bază cel puţin în plus la dobânzile pe care le plăteşte România la creditele pe care le ia datorită faptului că încă nu se ştie cum reuşim să o scoatem la capăt cu creşterea pensiilor.

Este mai mult decât nevoie de un răspuns ferm din partea Guvernului, e nevoie şi de o legislaţie pe măsură, pentru că, în momentul de faţă, legea spune că la 1 septembrie cresc pensiile cu 40%. Dacă acest lucru se întâmplă, nu ştiu ce va fi anul viitor", a menţionat Eugen Rădulescu, director al Direcţiei Stabilitate din Banca Naţională a României (BNR).

Potrivit specialistului, anul viitor România va avea încă trei puncte procentuale din PIB la deficit numai pentru majorarea pensiilor, iar acest lucru "creează o situaţie foarte complicată".

"Deficitul nu trebuie neapărat să scadă accelerat, dar trebuie să intre pe o tendinţă de descreştere clar. Or, în momentul de faţă, singurul lucru pe care îl avem pe legislaţia în vigoare este că, anul viitor, vom avea încă 3 puncte procentuale din PIB la deficit numai pentru majorarea pensiilor. Asta creează o situaţie foarte complicată.

Dacă nu se adoptă foarte rapid o soluţie raţională în această privinţă riscăm ca scăderea dobânzilor să nu mai poată avea loc în continuare. Sunt lucruri strâns legate: deficitul public, deficitul extern, dobânzile, cursul. Nu le putem scoate din pălărie.

Pe primul loc se află deficitul public şi ceea ce se întâmplă în viitoarele şase luni cu acesta. Pe de o parte, avem o situaţie a echilibrelor generale care este mai puţin rea decât a fost la oricare dintre crizele anterioare.

Poate cu excepţia deficitului public, dar am încredinţarea că se va găsi o soluţie raţională. Pericolul eu îl văd în criza sanitară pe care nu ştim cum o vom depăşi şi când anume.

Din acest motiv, trebuie să fim prudenţi şi mai ales să nu tragem toate gloanţele o dată, pentru că dacă le tragem pe toate până în septembrie - octombrie anul acesta ce facem anul viitor? Mă refer aici la instrumentele Băncii Naţionale, evident.

Până în momentul de faţă sunt deschise toate căile şi sunt toate instrumentele la îndemână în aşa fel încât Banca Naţională să facă tot ceea ce poate pentru a face ca această criză să poată fi depăşită mai uşor decât a fost depăşită criza din 2008", a subliniat Eugen Rădulescu.

Reprezentanţi ai sistemului bancar din România discută, miercuri, despre evoluţia şi situaţia economică în cadrul evenimentului ZF Summit Bankers 20. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG