Fostul ministru al IMM-urilor, Florin Jianu, acuză Guvernul că nu vrea să dea banii pentru ajutoarele de minimis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România cere ridicarea clauzei suspensive pentru schema de ajutor de minimis, a declarat marţi, Florin Jianu, vicepreşedinte al CNIPMMR şi fost ministru al IMM-urilor, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Trebuie tras un semnal de alarmă pentru programul de ajutor de minimis care, din păcate, în acest an nu s-a implementat fiind afectate 500 de companii şi peste 4.000 de locuri de muncă", a afirmat Florin Jianu.

„Nu s-a realizat nicio plată“

Potrivit fostului ministru, schema de ajutor de minimis pentru întreprinderile mici şi mijlocii a fost instituită prin Hotărâre a Guvernului în 2013. În anul 2014 au avut loc aplicaţiile şi semnarea tuturor contractelor aferente anului 2014 pentru un număr de 550 de companii cu un buget total de 250 de milioane de lei şi pentru anul 2015 un număr de aproximativ 500 de companii cu un buget de 205 milioane de lei.

Pentru anul 2014 implementarea acestuia şi plata către toţi beneficiarii s-a realizat fără probleme, urmând ca implementarea în 2015 să aibă loc ca urmare a votării bugetului, iar de la 1 ianuarie trebuia ridicată clauza suspensivă pentru contracte şi implementarea acestora.

"Iată că suntem în 1 septembrie. Nicio clauză suspensivă pentru cele 500 de contracte nu s-a ridicat şi nu s-a realizat nicio plată. Mai mult, banii nu se regăsesc nici la rectificarea bugetară", a spus Florin Jianu.

Bani sunt destui

Fostul ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism a precizat că există bani în bugetul Ministrului Energiei, pentru că atunci când a plecat el din minister, în luna decembrie a anului trecut, a lăsat pentru bugetul anului 2015 credite de angajament în valoare de 300 de milioane de lei, fiind astfel acoperită suma necesară pentru ajutorul de minimis.

Mai multe pentru tine:
Șoc la „Insula Iubirii”: Maria și Marius Avram s-au despărțit, iar Marius a părăsit Thailanda cu ispita Oana Monea. Cum au ajuns iar împreună?
Momentul când dragostea dintre William și Kate a fost pusă la încercare! Se puteau despărți pe vecie după criza suferită
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Două zodii vor încheia un ciclu karmic dificil de 10 ani până la finalul anului 2025. Vor păși într-o nouă eră a vieții lor, mult mai bună
Boala din cauza căreia Andreea Marin a slăbit 5 kg: „A fost mai neplăcut!” Ce spune despre viața sentimentală, după despărțirea de Adrian Brâncoveanu: „Sunt foarte matură și foarte asumată în ceea ce fac!”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ce ar trebui să mănânce copiii la școală. Cele 5 grupe de alimente esențiale
Arheologii descoperă o inscripție veche bulgară și numeroase artefacte la săpăturile cetății Nikopol
Creșterea taxelor și impozitelor pe locuințe ar putea fi amânată cu un an
Despre soacre... numai de rău! „Tu naști, iar bărbatul tău doarme cu mama lui în pat!”