EXCLUSIV Ramona Mănescu le-a oferit două soluţii lui Pascariu şi Demetriade în disputa privind Tarom: demisia sau revocarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Pascariu, şeful CA de la Tarom, îl acuza în vară pe managerul privat Christian Heinzmann că a angajat oameni în companie, deşi consiliul a luat hotărârea de a îngheţa angajările

Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, a fost convocat ieri, împreună cu Nicolae Demetriade, administrator-director executiv al societăţii, la sediul Ministerului Transporturilor, unde li s-a transmis că ministrul Ramona Mănescu a decis prelungirea mandatului pentru managerul privat Christian Heinzmann, celor doi fiindu-le prezentate drept „soluţii“ demisia sau revocarea, au declarat, pentru „Adevărul“, surse apropiate.

„Ieri, Pascariu şi Demetriade au fost convocaţi la Ministerul Transporturilor, unde un secretar de stat le-a a transmis că, la presiunile ambasadelor Belgiei, Olandei şi Marii Britanii, ministrul Ramona Mănescu a decis relungirea mandatului pentru Christian Heinzmann“, au afirmat sursele.

Demetriade şi-a înaintat demisia, însă Pascariu a refuzat, invocând amestecul Ministerului Transporturilor în activitatea societăţii, lucru care încalcă prevederile articlului 4 al ordonanţei 109/2011.

Articolul respectiv prevede la că „autoritatea publică tutelară şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot interveni în activitatea de administrare şi conducere a întreprinderii publice“.

„Competenţa luării deciziilor de administrare şi a deciziilor de conducere a întreprinderii publice şi răspunderea, în condiţiile legii, pentru efectele acestora revine consiliului de administraţie şi directorilor, dacă le-au fost delegate atribuţiile de conducere, sau, după caz, consiliului de supraveghere şi directoratului“, se arată la alineatul următor.

Managerul Christian Heinzmann a semnat în luna iunie o o anexă la contract prin care acceptă reducerea mandatului de la patru ani la un an, astfel că belgianul trebuia să părăsească societatea în data de 19 noiembrie. Ulterior, el a spus că a fost forţat. 

„Pentru ca domnul Heinzmann să poată implementa acest plan de management, trebuie să aibă suportul CA. Nu se poate ca managerul să tragă într-o direcţie şi Consiliul de Administraţie în altă direcţie. Este împotriva firii şi cineva trebuie să facă un compromis“, a spus astăzi ministrul Transporturilor.

Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 de milioane de lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut. Venituri operaţionale au atins 534 milioane lei, faţă de 498 milioane lei la jumătatea anului trecut.

La finele lunii septembrie, Mănescu a declarat că mandatul CEO-ului Tarom, Christian Heinzmann, se va încheia pe 19 noiembrie. Belgianul anunţase anterior că îşi doreşte să-şi continue activitatea în cadrul companiei aeriene şi după această dată.

Consiliul de Administraţie (CA) al Tarom, condus de bancherul Dan Pascariu, a decis în iunie să reducă de la patru ani la un an mandatul managerului privat Christian Heinzman şi numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv. 

Ulterior, Heinzmann a declarat că a semnat anexa la contract privind reducerea mandatului la presiunile exercitate de Dan Pascariu, altfel ar fi fost demis.

„Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat“, a afirmat Heinzmann imediat după reducerea mandatului. În replică, Pascariu a afirmat: „Cum l-aş fi putut eu forţa? El a semnat un addendum la contract de bună voie“.

Într-o conferinţă de presă organizată la începutul lunii iulie de membrii Consiliului de Administraţie al Tarom, Dan Pascariu a declarat că belgianul Heinzmann nu a respectat decizia Consiliului de Administraţie de a îngheţa angajările, nu a început procesul de restructurare şi nu a îndeplinit nici 30% din obiectivele propuse în planul de management. 

„Asupra acestor nemulţumiri s-a discutat cu domnul Heinzmann. Noi am considerat că şi le-a însuşit dacă a acceptat să semneze reducerea contractului de mandat cu trei ani. Nu consider că exista un alt motiv sau cineva care să facă presiuni în astfel de situaţii decât acceptarea de către cel în cauză că nu şi-a îndeplinit sarcinile asumate“, a spus Demetriade, pentru „Adevărul“. „Prezenţa mea în companie nu implică absolut niciun efort financiar“

El a adăugat că numirea sa ca membru în Consiliul de Administraţie (la începutul lunii mai) şi ca administrator-director executiv (pe 21 iunie) nu implică niciun efort financiar din partea companiei şi că atribuţiile lui Heinzmann nu au fost suspendate. 

Lucian Isar, înlăturat din Consiliul de Administraţie al Tarom la sfârşitul lunii mai, a scris în ultimele luni, pe blogul său de pe adevarul.ro, despre tensiunile de la vârful companiei. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită