Euro ajunge la nivelul minim al ultimei luni. Aprecierea leului este rezultatul intervenţiei indirecte a BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leul a început săptămâna cu aprecieri în raport cu euro şi dolarul FOTO Mediafax

Cursul de referinţă publicat astăzi de Banca Naţională a României cotează un euro la 4,5307 lei, reprezentând nivelul minim din ultima lună. Leul s-a întărit cu 0,52% în raport cu dolarul, cursul ajungând la 3,6790 lei/dolar.

Aprecierea monedei naţionale se datorează strict unei noi intervenţii a Băncii Naţionale a României, care a scăzut iar plafonul pentru împrumuturile epo, de această dată la 5 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), după ce săptămâna trecută a introdus primul prag începând cu luna noiembrie 2008.

Săptămâna trecută, banca centrală a scăzut cu mai mult de jumătate valoarea maximă a împrumuturilor acordate băncilor centrale pentru operaţiuni repo. Pragul a fost scăzut de la 13 miliarde de lei la 6 miliarde de lei.

Prin operaţiuni repo, BNR împrumută băncile pe termen scurt la o dobândă egală cu cea de politică monetară.

Aceste operaţiuni sunt folosite de bănci pentru a rostogoli credite (când împrumuturile scadente sunt achitate cu fonduri din noi împrumuturi).

Ieri, băncile aveau nevoie de astfel de credite pentru a achita altele, toate denominate în lei. Prin coborârea plafonului, BNR a forţat băncile să meargă în piaţă pentru a cumpăra masiv lei.

Pe baza acestei cereri, leul s-a întărit, iar intervenţia BNR a rămas una indirectă.

După ce a atins pe 3 august noi minime istorice în raport cu euro şi dolarul, moneda naţională s-a apreciat în fiecare zi a săptămânii trecute. Întărirea cursului a venit însă numai ca urmare a unei intervenţii indirecte puternice a Băncii Naţionale a României. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete