Euro ajunge la minimul ultimilor doi ani în raport cu dolarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursul monedei unice a atins în această dimineaţă cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro. Tot astăzi, Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, se va adresa Parlamentului European pentru a pleda în favoarea unor noi măsuri de stimulare a creşterii economice.

Înainte de întâlnirea miniştrilor de Finanţe, cursul monedei unice a ajuns la 1,2251 dolari/euro, cel mai slab nivel din iulie 2010. Şi în raport cu yenul japonez, cursul euro a înregistrat o scădere semnificativă. Astfel, euro se tranzacţiona în această dimineaţă la bursa londoneză cu 97,43 yeni/euro, cel mai scăzut nivel din ultima lună.

”Riscul adus de întâlnirea miniştrilor de Finanţe este că asistăm la apariţia mai multor crăpături în uniune şi poate la o întârziere în implementarea măsurilor agreate la ultimul summit”, explică Mike Jones, strateg valutar la Banca Noii Zeelande, citat de Bloomberg. ”Asta are un efect asupra cursului euro”, continuă acesta.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji