Economist: Există un risc major ca, anul viitor, la RCA-uri să suferim un șoc cum am suferit la gaze și la curent

0
Publicat:

Problemele de piața polițelor RCA nu se vor soluționa prin plafonarea prețurilor, a explicat economistul Bogdan Glăvan la Adevărul Live. Dimpotrivă, o astfel de măsură va pune presiune pe companiile de asigurări, iar la anul ne putem aștepta la o explozie a prețurilor RCA, arată acesta. 

Colapsul companiei de asigurări Euroins, căreia Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a retras licența de funcționare săptămâna trecută, va avea efecte în lanț asupra întregii piețe. Euroins era cel mai mare jucător pe segmentul polițelor auto obligatorii (RCA) și oferea cele mai mici prețuri de pe piață.

„Părerea mea este că există un risc major ca, anul viitor, la RCA-uri să suferim un șoc cum am suferit la gaze și la curent. Și va fi nebunie. Și cred că mulți oameni se vor enerva foarte tare, de la 600 de lei, de la 1.000 de lei, să plătești 3.000 de lei pe aceeași asigurare. Dar ăsta este viitorul și ni-l pavează pas cu pas această blocare a pieței”, a declarat acesta în cadrul Adevărul Live. 

După prăbușirea Euroins, autoritățile române au anunțat că iau în calcul plafonarea prețurilor la nivelul înregistrat în martie 2022, pentru a evita o scumpire imediată a polițelor RCA. Soluția, însă, n-ar face altceva decât să amâne momentul exploziei, consideră economistul Bogdan Glăvan. 

„Prețurile vor exploda după șase luni, la anul. Tarifele de referință calculate de ASF pentru anul 2023, publicate în februarie, sunt mult mai mari decât cele din 2022 și nici măcar nu includ inflația pe 2022. Vă dați seama, în momentul în care va veni anul 2024, anii 2022 și 2023 sunt oricum ani cu inflație foarte mare, necaracteristic de mare, nu am mai avut așa ceva din anii 90. Deci când va trebui să punem la socoteală inflația, unde vor ajunge RCA-urile?”, continuă acesta. 

În momentul de față, portofoliul Euroins, adică toți clienții și doate dosarele de despăgubiri aflate în curs de soluționare, sunt administrate de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), structură publică prin intermediul căreia statul intervine în piață în astfel de situații pentru a se asigura că un faliment nu trage în jos întreaga piață. 

Deocamdată, soluțiile luate în calcul de autorități pentru evitarea unei crize pe tot segmentul asigurărilor auto obligatorii sunt plafonarea și o potențială intrarea a statului pe piața RCA, prin CEC Bank.

Plafonarea descurajează alte companii să se extindă sau să vină în România

În plus, o fixare a prețurilor înseamnă și o sancționare a companiilor solvabile de pe piața asigurărilor, ceea ce poate deveni un factor prohibitiv în planurile lor de business. Acest tip de plafonări afectează și competiția din piață, pentru că descurajează alți investitori sau grupuri internaționale să se extindă în România. 

„Dacă plafonăm prețurile, prin asta încurajăm altă firmă dintre cele câteva zeci sau chiar mai multe, spre exemplu în Anglia sunt aproape 200 de firme de asigurări, să vină în România? Îi încurajăm pe cei de aici să-și crească cota de piață? În niciun caz. Să vină mai mult capital în România? Nu, că nu scoți bani din RCA. Și atunci cine va rămâne pe piață, de fapt? Răspunsul este probabil statul, după cum se vede, ce se pregătește este o companie de stat, să intervină statul, să ofere statul. Adică noi să oferim și asigurări”, explică Glăvan. 

„Guvernul știe ceea ce urmează să se întâmple, știe și din trecut. Știe cum au explodat prețurile la asigurări după cazul City Insurance. Doar noi, cetățenii, nu știm, că nu dăm atenție problemei. Deci știe că va fi o bombă și atunci îi mai lungește puțin fitilul cu plafonarea asta, să nu bușească acum prețurile, și pregătește intrarea CEC-ului pe piață. Și atunci când va expira plafonarea prețurilor și prețurile vor buși în sus de fapt, probabil strategia este ca CEC-ul să vină cu prețuri mici. Practic, să se spună atunci că totul este sub control, că nu au crescut prețurile la asigurări că vinde CEC-ul cu prețuri mici. Dar, de fapt, CEC-ul va avea pierderi.

Prețurile prea scăzute sunt primul semn de probleme în sectorul RCA

„Prețul de piață îți arată relația dintre cost, daună și prima de asigurări. Această relație între cât trebuie să-l taxez pe client și câte daune sunt în economie. Dacă tu te uiți doar la client și nu te uiți câte daune sunt în economie, tu de fapt faci o fraudă în sensul general al cuvântului. Cineva trebuie să plătească daunele. Cine va plăti daunele din accidente? CEC-ul le va plăti. Adică tot noi și pensionarii, copiii prin alocații mai mici, fiecare contribuabil și prin faptul că susține datoria publică”, explică Bogdan Glăvan. 

„În mod normal, nu poți face bani din RCA-uri. RCA-urile nu reprezintă cloșca cu pui de aur pentru o companie de asigurări decât dacă fură, asta este ideea. Deci firmele de asigurări pot face bani doar dacă oferă și alt tip de polițe de asigurare pe lângă RCA. În plus, se știe că în România rata daunelor este ridicată, avem șoselele proaste, șoferi nedisciplinaț și așa mai departe, deci avem daune mari. Nu e un business ăsta, mai intervine și ASF-ul din când în când și plafonează prețurile, deci te rupe, nu ai cum să scoți foarte mulți bani, în mod cinstit, de aici, este imposibil în orice țară. De aceea firmele le combină cu altfel de asigurări, oferă și RCA-uri ca lumea să știe că este o companie serioasă, dar nu doar RCA-uri. Aceste companii însă vindeau doar RCA-uri”, continuă acesta. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid