Euroins, obligată să achite 120.000 de euro unei românce rănite grav când se întorcea de la nunta fiicei

0
0
Publicat:

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat sentința finală într-un dosar de vătămare corporală din culpă în care victimă este o femeie rănită grav, pe trecerea de pietoni, în timp ce se întorcea de la nunta fiicei. Daunele morale plata cărora a fost obligată firma de asigurări Euroins: 120.000 de euro.

Sentința finală a fost pronunțată în 7 martie 2023, la aproape cinci ani de la accident FOTO Arhivă
Sentința finală a fost pronunțată în 7 martie 2023, la aproape cinci ani de la accident FOTO Arhivă

Un bărbat de 51 de ani a fost condamnat definitiv la opt luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă, iar Euroins, compania de asigurări la care șoferul avea încheiată polița RCA, a fost obligată să îi achite daune morale de 120.000 de euro unei femei rănite grav, pe trecerea de pietoni, chiar când se întorcea de la nunta fiicei sale.

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 22 iulie 2018, în jurul orei 06.35. Femeia și soțul său se întorceau de la nunta fiicei lor și traversau strada în momentul în care femeia a fost lovită în plin de o mașină care circula cu 21 km/h și al cărei șofer „a avut o vizibilitate redusă din cauza soarelui puternic”.

„În momentul în care persoana vătămată a făcut primul pas pe partea carosabilă a observat că dinspre rondul de la Kaufland se apropia un autovehicul, dar și-a continuat deplasarea, soțul său mergând cu un pas în fața sa. Autoturismul condus de inculpat s-a apropiat și nu a încetinit, deși se apropia de trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin indicatoare și marcaj, și a intrat în coliziune cu numita ….., care se angajase în traversarea părții carosabile pe marcajul pietonal, de la dreapta la stânga direcției autoturismului”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

În urma accidentului, femeia a fost grav rănită, suferind mai multe fracturi. Pentru vindecare, victima avut nevoie de 120-130 de zile de îngrijiri medicale.

În prima instanță, Judecătoria Buzău l-a condamnat pe șofer la opt luni de închisoare cu suspendare, iar compania de asigurări Euroins a fost obligată să achite daune morale de 250.000 de lei (femeia rănită a cerut 150.000 de euro).

Daunele morale, majorate în apel

În urma apelului de la Curtea de Apel Ploiești, daunele morale au fost majorate la 120.000 de euro. „Curtea are în vedere, pe de o parte, suferinţa fizică resimţită de aceasta atât la momentul impactului cu autoturismul condus de inculpate, cât şi ulterior, pe perioada spitalizării şi în perioada ulterioară externării, necesară restabilirii stării sale de sănătate. Actele medicale şi medico-legale aflate la dosar atestă multiple lovituri la nivelul bazinului, toracelui, mâinii stângi, membrelor inferioare”, și-au justificat judecătorii decizia.

Magistrații au mai arătat că pe perioada spitalizării victima nu a fost doar în situația de a nu i se permite să se deplaseze, ci de a nu putea să facă acest lucru. În plus, o martoră a arătat că „în perioada de o lună şi jumătate-două luni, după externare, până la extragerea fixatorului, partea civilă a stat numai la pat, nu a mers deloc, fiind doar întoarsă de pe o parte pe alta, a avut nevoie în permanenţă de însoţitor, fiind îngrijită de soţul său sau de fiica şi ginerele său, şi nu a putut merge la toaletă, fiind necesar să se folosească scutece absorbante”.

Cele 120-130 de zile de îngrijiri medicale stabilite de către medicul legist, privite în lumina tuturor detaliilor expuse mai sus, relevante pentru modul în care viaţa părţii civile a fost transformată de accidentul a cărui victimă a fost, conduc la concluzia că suma stabilită ca şi contravaloare a prejudiciului moral suferit, nu este aptă să asigure o acoperire integrală a acestuia”, au mai justificat judecătorii majorarea daunelor de la 250.000 de lei la 120.000 de euro.

Sentința definitivă a Curții de Apel Ploiești a fost pronunțată în 7 martie 2023. În 17 martie, Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat că a decis „să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei”.

Un avocat specializat în asigurări a explicat pentru „Adevărul” că până la intervenția ASF, victima ar fi trebuit să aibă deja banii în cont. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, despăgubirile vor fi plătite de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care nu are, însă, un termen pentru achitarea despăgubirilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite