Deciziile populiste din trecut cresc preţul la electricitate şi gaze. Avertismentul unui expert în energie

0
0
Publicat:

Deciziile populiste luate de oameni numiți politic în instituții din sectorul energetic și nu numai, urmează să ne coste foarte mult în viitor, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

Deciziile populiste din trecut, cresc preţul la energie şi gaze. FOTO Profimedia

„Chiar dacă acești oamenii vor pleaca din aceste funcții, în care sunt plătiții cu sute de mii de euro anual, românii vor rămâne să platească deciziile lor eronate”, se arată într-un comunicat al AEI.

Avertismentul lui Dumitru Chisăliţă vine în contextul deciziei Curţii Constituţionale din data 7 noiembrie 2024, potrivit căreia suprataxarea producătorilor de energie electrică este neconstituţională prin impunerea în 2022 a aşa-numitei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică.

„În anul 2020 se modifica legea energiei și a gazelor cu scopul de a se realiza racordarea gratuită la rețelele de gaze naturale, a cărei consecință s-a văzut în anul 2024 când au crescut tarifele de transport cu peste 170% și cele de distribuție cu peste 100%. Anul acesta ANRE a refuzat recunoașterea unor investiții realizate de operatori, încălcând legislația existentă pe motivul <<că ar crește prețurile!>>”, se mai arată în comunicat.

„Statul a încasat cca. 27 miliarde lei în ultimii doi ani”

Dar această decizie populistă, va avea ca efect, după acțiunile din instanță ale operatorilor, cel mai probabil creșterea tarifelor urmare a necesității recuperării acestor investițiilor nerecunoscute, la care se vor adăuga alte costuri determinate de dobânzi și alte accesorii, explică Dumitru Chisăliţă.

„Curtea Constituțională a decis pe data de 7 noiembrie 2024, că suprataxarea producătorilor de energie electrică, decisă prin OUG 27/2022, este neconstituțională. În opinia noastră Statul a încasat cca. 27 miliarde lei în ultimii doi ani (5,43 mld euro), la care s-ar putea adăuga dobânzi de încă cca 3 mld lei (0,6 mld euro).  Curtea Constituțională (CCR) a decis că supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, prin impunerea în 2022 a așa-numitei contribuții la Fondul de Tranziție Energetică, constând în veniturile suplimentare ale acestora rezultate din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus între timp la 400 lei/MWh), contravine Legii fundamentale a țării”, arată preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Iată ce se arată în decizia CCR:

În esență, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, care impun obligativitatea achitării contribuției la fondul de tranziție energetică de către anumiți producători de energie electrică, nesocotesc, în principal, principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, consacrat de art. 56 din Constituție, și dispozițiile art. 45 din Legea fundamentală referitoare la libertatea economică și libera inițiativă, afectând concurența loială și descurajând producția de energie din surse regenerabile″.

Această decizie a CCR din momentul publicării va produce efecte, în sensul în care „se taie” o importantă sursă de finațare a bugetului și a acoperirii subvențiilor la gaze și electricitate, arată președintele AEI.

„Pe lângă faptul că furnizorii reclamă că mai este de achitat cca. două miliarde de lei, subvenții restante din anul 2023, începând din această toamnă creșterile de preț de pe piața de gaze și energie face necesară din nou plata de subvenții la gaze și energie pentru furnizori. Astfel, o mare întrebare se desprinde: Cum va achita statul aceste subvenții la gaze și energie în următoarele 5 luni și a celor istoricem după decizia Curții?”, spune Dumitru Chisăliţă.

Deschiderea unor procese în instanță de către firmele din energie care au fost obligate să achite aceste supraimpozite ilegale (conform Curții Constituționale), vor duce probabil la necesitatea plății acestor sume, dar mai ales la necesitatea obținerii resurselor necesare. Creșterea prețurilor la gaze și energie este una din puținele moduri de a obține aceste fonduri, se mai arată în comunicat.

„Deciziile populiste de ieri, reprezintă cauza creșterii prețului de mâine”, subliniază Dumitru Chisăliţă.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”