Cum a evoluat economia României pe timpul lui Ceauşescu şi ce preţ au plătit românii

O amplă analiză economică efectuată de un site de specialitate prezintă cu fidelitate evoluţia economiei româneşti pe timpul dictaturii ceauşiste, respectiv din perioada 1965 - 1989, dar şi preţul pe care l-au plătit toţi românii ulterior.

Potrivit analizeeconomice.ro, între anii 1965 – 1989, PIB-ul României s-a triplat în valori reale, iar PIB pe cap de locuitor a ajuns în anul revioluţiei de 2,6 ori mai mare decât cel din 1965.

Potrivit datelor INS, în anii comunismului salariul mediu net real a crescut cu 91%, iar numărul salariaţilor aproape s-a dublat, de la 4,3 milioane în 1965, la 8,3 milioane în anul 1989.

Cei care erau atunci în „câmpul muncii” poate îşi amintesc de raziile care se făceau pe stradă, în ultimii ani de comunism, în urma cărora cei care nu aveau un loc de muncă stabil erau trimişi „la canal” (Canalul Dunăre – Marea Neagră).

Toate aceste creşteri economice au avut însă un preţ pe care l-au plătit toţi românii: datoria externă a crescut exorbitant, de la 30 de milioane de dolari în 1972, la fabuloasa sumă de 10,4 miliarde de dolari în 1982.

În ce priveşte exporturile de produse româneşti şi acestea au avut o evoluţie notabilă, de la 1,1 miliarde de dolari în 1965, la 11,4 miliarde de dolari în 1980. În 1989, la căderea regimului, exporturile de bunuri României au atins valoarea de 10,5 miliarde dolari, iar importurile au avut valoarea totală de 8,4 miliarde dolari 

Altfel spus, economia României a avut o evoluţie extraordinară în anii comunismului, dar preţul a fost pe măsură, atrăgând după sine supraîndatorarea: în ultimii ani de comunism, toţi românii au stat rând pe rând î frig, dion cauza economiilor care se făceau la energie, unii dintre ei chiar şi pe întuneric. O mare parte dintre angajaţi primeau doar 75% din salariu.

Tot excedentul comercial din anii `80 a mers către plata datoriei, iar exporturile forţate au golit magazinele. Totodată, între 1980 şi 1989, au existat patru ani de scădere economică (1980, 1985, 1988 şi 1989). 

Anii de criză, penuria de bunuri, în special de alimente, instalate în urma forţării exporturilor pentru a putea plăti datoria au condus la instalarea unei grave crize sociale.

În 1989 eram o ţară fără datorii, deci fără acces pe pieţele de finanţare, aveam o industrie cu tehnologii de nivelul anilor `70, iar populaţia experimentase deja mai mulţi ani de înfometare pentru a se putea plăti datoria statului făcută în contul industrializării.