Câţi angajaţi susţin un pensionar în fiecare judeţ. În Teleorman, un angajat susţine aproape trei pensionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul subunitar dintre numărul de salariaţi şi cel al pensionarilor cântăreşte tot mai greu în deficitul bugetului de pensii, care a ajuns la la 3 miliarde de euro anul trecut şi s-a ridicat la peste 11 miliarde de euro în perioada 2008-2012.

Potrivit ultimelor date disponibile, în noiembrie 2012, numărul total al salariaţilor era de 4,7 milioane, în timp ce numărul pensionarilor a fost de 5,3 milioane, de unde rezulta că, în medie, la nivel naţional, fiecare salariat întreţine 1,12 pensionari, potrivit businessday.ro.

Media la nivel naţional este însă înşelătoare: în doar şapte dintre judete şi în Bucureşti, numărul salariaţilor este mai mare decât cel al pensionarilor, iar în 34 de judeţe, situatia este inversă. Mai mult, în patru dintre judeţe, numărul pensionarilor este de cel puţin două ori mai mare decât numărul salariaţilor.

De exemplu, în Teleorman, există 127.000 de pensionari (dintre care 32.000 agricultori) şi 51.000 de salariati, raportul fiind de 2,5/1. Tot în Teleorman, fondul total de pensii este cu 20% mai mare decât fondul total de salarii nete - la nivel naţional, fondul de salarii nete este de aproximativ două ori mai mare decât cel de pensii.

Pe de altă parte, în Bucuresti, Ilfov şi Timis, un pensionar este susţinut de 1,85, 1,72, respectiv 1,37 salariati.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online