Boloș: Nu sunt de acord ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi beneficii suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu sunt de acord ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș a discutat cu angajații din trezorerii

Acesta a mers vineri la două trezorerii din Bucureşti, pe fondul protestelor spontane declanşate de angajaţii din Finanţe la nivelul întregii ţări.

"La prima oră am fost acolo, am reuşit să ajung azi la două trezorerii din Bucureşti. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reuşit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor şi să văd cum lucrează, să înţeleg provocările cu care se confruntă şi să împărtăşim câteva zâmbete pe parcurs. Două aspecte au fost de mare interes şi am vrut să fie clare: toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile; niciun angajat nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul. Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a ţării, ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Angajații din Finanțe continuă protestele, în ciuda promisiunilor făcute joi de ministrul de resort Marcel Boloș că va lua măsuri pentru egalizarea salariilor pentru funcțiile echivalente.

Mai multe proteste ale angajaților din direcțiile financiare din Arad, Buzău, Ploiești, Piatra-Neamț, Iași, Cluj, Satu Mare și Tulcea au loc vineri.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat joi proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort