BNS: Noua lege a pensiilor interzice cumulul pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani

0
Publicat:

Noua lege a pensiilor interzice cumulul pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, consideră sindicaliștii, precizând că legea este ambiguă, iar normele de aplicare nu aduc clarificări.

Noua lege a pensiilor interzice cumulul pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani

Blocul Național Sindical atrage atenția că prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr. 360/2023 și art. 19 din Normele metodologice sunt susceptibile de următoarele efecte juridice:

- obiectul de reglementare și scopul urmărit ale art. 46 alin.(2) din Legea nr.360/2023 ridică probleme de neconstituționalitate, în ceea ce privește interzicerea cumului pensiei cu salariul;

- normele mai sus-menționate nu sunt corelate cu prevederile art.56 din Codul muncii, care prevăd posibilitatea continuării activității persoanei care îndeplinește condițiile cumulative de pensionare în baza aceluiași contract individual de muncă;

- se încalcă principiul legii secundare, în sensul că normele de aplicare ale Legii nr.360/2023 adaugă la lege;

- se instituie situații discriminatorii între pensionari.

„Noua lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie și continuarea activității”, precizează BNS într-un comunicat.

Concluziile sindicaliștilor sunt următoarele:

• legea nu precizează dacă pensionarii pot continua activitatea la același angajator sau la un angajator diferit, în baza aceluiași contract individual de muncă sau în baza unui alt contract

• legea este ambiguă pentru că nu prevede ce se întâmplă după împlinirea vârstei de 70 de ani - dacă pensionarul mai poate să muncească sau dacă interzicerea cumului nu se mai aplică în cazul lor

• normele de aplicare, menite să pună executare prevederile legii, vorbesc despre continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă și mai instituie alte 4 noi situații în care opțiunea între pensie și continuarea activității nu se aplică

• legea, așa cum e scrisă ea, în primul rând încalcă drepturi fundamentale ale omului - dreptul fundamental la pensie și dreptul la muncă; ne îndepărtăm de principiile democratice și standardele internaționale privind drepturile omului

• normele de aplicare ale legii nu sunt în concordanță cu legea și va crea confuzii în practică. În loc să clarifice și să completeze legea, acestea adaugă la confuzia deja existentă și va conduce la discriminări între pensionari

„Așadar, legea și normele de aplicare nu fac altceva decât să creeze confuzii și vor conduce la interpretări diferite, neaplicarea unitară a legii și la discriminări între pensionari.

Pensionarii vor fi puși în situația de a renunța la continuarea activității lor la o vârstă la care se bucură de o experiență importantă sau vor fi puși în situația de a renunța la pensie, un drept câștigat. La fel, angajatorii vor fi puși în situația să renunțe la profesioniști, obligați să opteze pentru pensie.

În acest sens, Blocul Național Sindical va pregăti o notă de fundamentare și un proiect de lege care să îndrepte cele enumerate mai sus”, a informat BNS.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie