Autoritatea Feroviară, nevoită să amâne licitaţia pentru 80 de trenuri noi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul pentru depunerea ofertelor la licitaţia de aproape un miliard de euro pentru achiziţia a 80 de trenuri în România a fost prelungit de pe 3 iunie până pe 1 iulie. Contestaţiile depuse de cehii de la Skoda şi spaniolii de la Patentes Talgo au fost admise parţial de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC)

Vineri, 17 mai, CNSC a admis în parte contestaţiile formulate de producătorii europeni de material rulant Skoda şi Patentes Talgo la licitaţia organizată de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) estimată până la 4,56 miliarde de lei, scrie economica.net.

Dacă decizia CNSC nu va fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, documentaţia pentru licitaţie va fi modificată.

Totodată, s-a înregistrat şi prima amânare la depunerea ofertelor. Astfel, termenul – limită a fost extins, de la 3 iunie până pe 1 iulie, conform datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Cehii de la Skoda şi spaniolii de la Patentes Talgo au depus la jumătatea lunii aprilie primele contestaţii la licitaţia pentru achiziţia a până la 80 de trenuri noi ce vor circula pe căile ferate române.

În contestaţia lor, spaniolii solicitau modificarea cerinţelor licitaţiei, precum cea privind experienţa similară. Patentes Talgo era nemulţumită de faptul că ofertanţilor li se cerea să fi livrat în ultimii trei ani 40 de produse similare.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia pentru achiziţia a până la 80 de trenuri de călători. Valoarea maximă estimată a contractului este de 4,56 miliarde de lei (957 milioane de euro), adică circa 12 milioane de euro/bucata, inclusiv servicii de mentenanţă.

Licitaţia pentru achiziţia de material rulant nou vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ilie Bolojan l-a primit la Palatul Victoria pe Bartolomeu I: „I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Israelului, Gideon Sa’ar. Ce s-a aflat pe agenda discuțiilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale