August, luna de vârf pentru vacanţele românilor. Cât au cheltuit şi unde au preferat să se cazeze

0
Publicat:

Luna de vârf din cadrul călătoriilor pentru vacanţe a fost, în perioada ianuarie-septembrie 2022, luna august, atât pentru călătoriile interne, cu 20,8%, cât şi pentru călătoriile externe, cu 26,5% din totalul acestui tip de călătorii.

Românii au călătorit cel mai mult în august, Foto: Pixabay

În ceea ce priveşte călătoriile pentru afaceri, luna de vârf a fost iunie pentru călătoriile interne, cu 15,9%, şi luna mai pentru călătoriile externe, cu 18,5% din totalul acestui tip de călătorii, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, ca şi în anii anteriori, în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, turiştii români au preferat călătoriile de scurtă durată (de mai puţin de 4 înnoptări) şi cazarea la rude şi prieteni.

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenţi în primele nouă luni ale anului a fost de 14.096.300, ponderea călătoriilor pentru vacanţe în total călătorii fiind de 93,5%, pentru călătoriile de afaceri şi motive profesionale de 1,5%, iar pentru alte motive (pelerinaj religios, tratament medical etc) de 5%.

Cele mai multe călătorii au fost cele de 1-3 înnoptări, 61,9% din totalul călătoriilor pentru afaceri şi motive profesionale şi 58,2% din totalul călătoriilor pentru vacanţe.

Conform INS, s-a menţinut preferinţa turiştilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanţe, 48,3% dintre aceştia preferând cazarea la rude şi prieteni. A urmat cazarea în hoteluri şi unităţi similare, în proporţie de 28,3% şi alte unităţi de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spaţii de cazare pe nave) în proporţie de 13,9%.

Restul modalităţilor de cazare, respectiv: locuinţe particulare cu chirie (camere şi apartamente de închiriat), case de vacanţă (locuinţe particulare), campinguri şi alte tipuri de cazare fără plată au fost preferate de 9,5% dintre turişti.

În cadrul călătoriilor de afaceri şi motive profesionale, turiştii români s-au cazat în proporţie de 34,7% în hoteluri şi unităţi similare. Alte modalităţi de cazare au fost utilizate în proporţie de 22,5%, la rude şi prieteni, în proporţie de 20,1%, şi în locuinţe particulare cu chirie (camere şi apartamente de închiriat), cu 7,7%. Restul modalităţilor de cazare: case de vacanţă (locuinţe particulare), alte unităţi de cazare şi campinguri au fost preferate de 15,0% dintre turiştii participanţi la acest tip de călătorie.

Ce destinaţii au preferat românii

În proporţie de 97,7% călătoriile pentru vacanţe în străinătate au avut ca destinaţie ţări din Europa, ţările Uniunii Europene reprezentând 88,4% din totalul acestor călătorii.

Numărul total de înnoptări aferente călătoriilor realizate a fost de 54.077.000 (91,3% reprezentând înnoptările pentru călătoriile de vacanţă). Din totalul de 49.352.300 de înnoptări înregistrate pentru vacanţe, 83,2% au fost realizate în România şi 16,8% în străinătate.

Rezidenţii români au cheltuit peste 17,742 miliarde de lei pentru călătorii pentru vacanţă şi afaceri, din care 73% pentru cele care au vizat destinaţii interne, iar 27% pentru cele care au vizat destinaţii externe.

Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanţă 74,1% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în ţară, iar 25,9% pentru călătoriile în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta