Analiza unui fost bancher român din Elveția, după victoria lui Trump. „O zi foarte bună pentru Israel, România și Polonia”

0
Publicat:

Cunoscutul analist economic Andrei Caramitru consideră că victoria lui Donald Trump este o veste foarte bună pentru România, dar și pentru alte state. La polul opus, pentru Germania urmează vremuri grele.

Donald Trump va lua o serie de măsuri după ce va ajunge la Casa Albă. FOTO Profimedia

Andrei Caramitru a comentat succesul lui Trump, care a obținut al doilea său mandat la Casa Albă, din punct de vedere economic și politic. Într-o postare pe Facebook, Caramitru, care a fost bancher și trader în Elveția, la companii de prestigiu, a vorbit despre primele măsuri care vor fi luate de liderul republican. Vestea bună ar fi, spune el, că economia SUA va respira și va fi dereglementată, după măsurile aproape socialiste luate de administrație Biden. 

Măsurile socialiste ale democraților vor fi istorie

„Acum că e oficial - ce se va întâmplă exact cu Trump la președinție și control total al republicanilor în SUA (au congresul, senatul și curtea supremă + președinția). E destul de clar dacă i-ați fi urmărit în detaliu. Va dau mai jos pe scurt:  Pe plan intern - va fi un desant total pentru a elimina riscul că democrații (în special zona woke extremistă) să mai poată lua puterea. Plus dereglementare pe business. Au clar mandat pentru asta. Deci: Eliminate toate programele eco, susținută masiv industria de petrol&gaze. Redus masiv numărul de angajați la stat, programe sociale etc. Musk a zis că li se va oferi un pachet de 2 ani să plece. Sute de agenții de reglementare vor fi eliminate”, a început Caramitru.

O altă veste bună pentru americanul de rând va fi că taxele vor fi reduse, iar programele de tip woke, care avantajau anumite minorități și clase sociale, vor fi eliminate.

„Taxele vor fi reduse și vor fi eliminate programele de tip DEI, va deveni ilegal să prioritizezi pe cineva pe baza de rasă, sex și alte "clase sociale", mai spune Caramitru. În plan extern, SUA vor începe un adevărat război comercial cu China, dar și cu țări ca Germania, anunță Andrei Caramitru. România va fi avantajată.

Bine pentru România, rău pentru Germania

„Extern: - deportări masive de ilegali și blocată granița cu Mexic pentru imigrația ILEGALĂ. Tarife pe importuri din țările cu care SUA are deficit comercial structural (China în primul rând, dar și Germania). Va începe un război comercial masiv. Politică dură anti-China și anti-Iran, susținere totală pentru Israel. Pe Europa - ideea e să slăbească masiv UE-ul (dar și posibil NATO) și să meargă pe relații bilaterale cu țările prietene (aici e bine pentru noi, foarte rău pentru Germania, posibil bine pentru Franța)”, mai scrie el.

Rusia va fi îngenuncheată economic prin „războiul petrolului”, iar Moscova și Kievul vor fi strânse cu ușa să încheie pace, anticipează Caramitru.

Andrei Caramitru. FOTO: Facebook

„Pe Rusia / Ucraina - va forța un armistițiu în interesul politicii regionale a SUA - de a consolida Europa de Est și a destabiliza Germania. Ucraina va pierde teritoriu, dar posibil să se integreze în polul Europei de Est pro-SUA dacă respectă condițiile SUA. Rusia - va fi forțată să accepte prin scăderea prețului pe petrol (sincronizat cu Arabia Saudită).”

Avantaj pentru estul Europei Israel

Țările din estul Europei, inclusiv România, vor avea doar beneficii. La fel stau lucrurile și în cazul Israelului, adaugă economistul.

„Per total - va fi o perioada în care SUA se transformă - în ultimii ani sub democrați a căzut spre mulți-lateralism și slăbiciune maximă (se auto-demonizau că vai ce rău au tratat pe nu știu cine acum 500 de ani). Acum se va transforma în imperiu dur și brutal - evident în interesul lor - dar vor ajută pe cei care le sunt aproape (și vor pedepsi cu o duritate greu de imaginat pe cei care nu sunt cu ei). Per total - e o zi foarte bună pentru Israel, Polonia, România și India. Posibil bună pentru Franța. Extrem extrem de proastă pentru Germania și pentru China. Și e o zi de anxietate pentru Ucraina. PS: Euro a scăzut în dimineață asta cu 2% față de dolar, începe show-ul”, încheie Andrei Caramitru.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat