Amenzi uriaşe pentru cei care nu stârpesc ambrozia de pe terenurile lor. Autorităţile vor trimite somaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice persoană care are un teren în România va fi obligată să ia măsuri pentru a distruge ambrozia, o buruiană ce creşte de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină, potrivit unui proiect de hotărâre promovat de Ministerul Agriculturii.

„Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane”, se arată în actul normativ.

Potrivit acestuia, lucrările de întreţinere precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei trebuie efectuate anual până la data de 30 iunie. În caz contrar, cetăţenii şi firmele vor primi din partea autorităţilor un avertisment, iar dacă acesta este ignorat, cetăţenii vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 750 şi 5.000 de lei, iar firmele cu sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.

”Scopul prezentelor norme îl reprezintă instituirea unor măsuri de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia. Verificarea şi identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se declanşează primăvara după răsărirea acestei buruieni şi se încheie cel târziu până la data de 20 mai a fiecărui an, când se poate constata o diferenţiere vegetativă faţă de celelalte specii de buruieni”, arată proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, publicat în dezbatere de Ministerul Agriculturii.

Cine va aplica sancţiunile

Verificarea şi identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ teritoriale se efectuează de către autorităţile publice locale, prin agenţii agricoli angajaţi sau persoanele desemnate din cadrul acestora.

În urma verificărilor, autorităţile publice locale întocmesc centralizatorul cu suprafeţele de teren pe care s-a constatat existenţa buruienii ambrozia. Autorităţile publice locale transmit centralizatorul Instituţiei Prefectului şi direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până cel târziu la data de 25 mai a fiecărui an.

Instituţia Prefectului transmite o somaţie către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, până cel târziu la data de 5 iunie a fiecărui an.

Vor fi transmise somaţii către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, de către Instituţia Prefectului.

De asemenea, o comisie mixtă va efectua controale în teren şi va aplica sancţiuni contravenţionale, în perioada de vegetaţiei a buruienii ambrozia, potrivit MADR.

Polenul ambroziei provoacă alergii

Ambrozia este prezentă, de obicei, pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină. Polenul acestei buruieni provoacă grave alergii în perioada înfloririi ei (intervalul iulie-septembrie al anului).

Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii şi se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucţia căilor respiratorii superioare, trezire nocturnă datorată obstrucţiei şi posibilitatea evoluţiei spre astm bronşic (la 25% din cazuri). 

Tratamentul specific pentru această alergie costă, în medie, 4.400 de lei pe an, durata fiind de trei-cinci ani. În plus, tratamentul nu este decontat de stat şi a dispărut de pe piaţa locală. Prin urmare, scăderea numărului de îmbolnăviri ar putea fi rezultatul unor ample intervenţii naţionale de limitare a răspândirii ambroziei.

Mai multe pentru tine:
Ziare cu conținut fascist, distribuite în București, în zona Catedralei Naționale. Jandarmii l-au săltat pe bărbatul care le împărțea
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nicușor Dan, împreună cu familia la slujba de sfințire de la Catedralei Naționale. Cum a atrs atenția fiul cel mic al președintelui
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”