Preşedintele Donald Trump a plecat de la Davos cu coada între picioare!

0
0
Publicat:

În primul rând, la sosirea la Davos nu l-a întâmpinat nimeni. Mergea singur pe covorul roşu, în timp ce liderii UE erau deja plecaţi de la Davos. Nici măcar premierul Elveţiei nu l-a întâmpinat! Aşa ceva, pentru liderul celui mai mare stat din lume, este o palmă nemaivăzută.

Donald Trump FOTO Profimedia

La Davos Trump a susţinut că SUA au înregistrat performanţe economice nemaiîntâlnite în ultimul an, şi că modelul său economic este benefic global, ar trebui să-l adopte toate ţările! A reiterat politici protecţioniste, inclusiv tarife pentru ţările care nu cooperează conform viziunii sale economice.

Problema Groenlandei

Când liderii UE s-au unit şi au ameninţat America cu măsuri de retorsiune, în primul rând comerciale şi economice, „bătăuşul clasei” s-a întors cu 180 grade. Nu utilizează forţa în anexarea Groenlandei, nu mai impune taxe de 10% şi apoi de 25% ţărilor care i se opun în anexarea Groenlandei. S-a lăudat apoi că a lămurit problema  Groenlandei, prin discuţii cu Mark Rutte, Secretarul General NATO. Dar ce legitimitate avea Rutte să ia decizii în privinţa Groenlandei? Niciuna! A şi declarat că în discuţii nu s-a atins problema suveranităţii Groenlandei, pentru că nu avea legitimitate să discute aşa ceva. Atunci ce s-a hotărât? Bucăţi de teritoriu groenlandez în care SUA să-şi planteze baze militare de apărare a teritoriului american împotriva atacurilor Rusiei şi Chinei. Dar mai rămâne ca acest acord să fie aprobat de oficialităţile daneze şi groenlandeze. Aşa că, până la aprobarea acestui acord de cei în drept, nimic nu poate fi considerat aprobat.

Trump a afirmat că la Davos el şi Rutte ar fi stabilit „un cadru pentru un viitor acord”, privind Groenlanda. Rutte spune că în conversaţiile cu Trump focusul a fost securitatea arctică, nicicum Groenlanda, pentru că nu avea mandat pentru aşa ceva. Rutte şi NATO nu pot negocia şi  decide în numele Groenlandei. Cine minte?

Orice discuţie privind statutul Groenlandei trebuie să implice Danemarca şi locuitorii Groenlandei. Nu există un document semnat sau un rezultat juridic privind Groenlanda.

Discursul lui Trump de la Davos

Cel puţin 10 minciuni şi inexactităţi am enunţat  în articolul de ieri. Trump a criticat UE şi politicile sale, inclusiv în NATO, sugerând că ar trebui să luăm exemplu de la America. America, în care conform ultimelor sondaje 56% dintre americani nu sunt de acord cu politicile lui Trump.

Mai nou, aberaţia lui Trump este ca  NATO să vină să apere frontiera cu Mexic a Americii, ca testare a art 5 din tratatul NATO!

Singura întâlnire de notat este cu Zelenski, dar obiecţiile la posibilul acord cu Rusia rămân: ce teritorii ar trebui să cedeze Ucraina  lui Putin. Trump susţine că tot Donbasul, ceea ce ar permite ruşilor să ajungă la Gurile Dunării şi să ocupe Republica Moldova. Sigur ca Zelenski nu este de acord!

Consiliul Mondial al Păcii, BoP, Board of Peace

BoP este iarăşi o iniţiativă a lui Trump, nerecunoscută de mai nimeni, având în vedere că doar 19 ţări au semnat intrarea în BoP, şi acelea nu foarte importante.

BoP nu este o organizaţie internaţională formală recunoscută de ONU, NATO, sau alte instituţii internaţionale. Este o propunere privată a lui Trump, care după plecarea sa din fruntea SUA va fi, probabil, desfiinţată.

Nu are statut juridic sau un cadru de funcţionare adoptat de organisme internaţionale, cum ar fi o convenţie ONU. În presa internaţională BoP este tratată mai degrabă ca o propagandă de imagine a lui Trump la Davos, uneori criticată de alţi lideri şi nefiind integrată în structuri existente în diplomaţie.

BoP are zero legitimitate formală internaţională, o iniţiativă politică/mediatică a lui Trump, nerecunoscută de sistemul internaţional.

Participarea ţărilor occidentale şi a liderilor UE la BoP a fost slabă sau absenţa.

Şi nu are cum să fie altfel dacă prevederile statutului BoP sunt:

-Donald J. Trump este desemnat explicit că „Chairman” (Preşedinte) inaugural al BoP;

-El deţine autoritatea exclusivă să invite membri, să creeze sau desfiinţeze entităţi subordonate şi să interpreteze sau aplice statutul;

-Nu exista o limită de mandat pentru Trump: el serveşte până la demisie sau incapacitate, cu succesiune desemnată d el însuşi;

-Membrii sunt state şi entităţi suverane invitate de Chairman;

-Termenul standard de membru este de până la 3 ani, reînnoibil cu aprobarea Chairman-ului;

-Daca o ţară contribuie cu cel puţin 1 miliard USD în primii 12 luni de la intrarea în vigoare, poate deveni membră permanentă fără limită de termen;

-Corpul decizional suprem pentru buget, orientări politice, strategii globale;

-Consiliul Executiv, format din 7 membri, aleşi de Chairman, responsabil cu implementarea deciziilor mai largi al Board-ului;

Şi aşa mai departe, totul este sub directa conducere a lui Trump.

În concluzie, de la Davos Trump nu a plecat cu mare lucru, toate iniţiativele de propagandă politică şi mediatică s-au lovit de indiferenţa ţărilor UE, care ştiu cu cine au de a face.

Un scandalagiu, un personaj care vrea să sperie lumea, iar când nu-i merge pleacă cu coada între picioare de unde a venit.