Cum extirpăm tumoarea politică din şcoli

Sau cancer politic – alegeţi cum vreţi să-i spuneţi. “Sindromul Bolintineanu” de anul trecut a fost doar vârful la vedere, excrescenţa inflamată a răului insidios, mai otrăvitor ca igrasia devastatoare din pereţi, rău ce propulsează - golăneşte pe faţă, ori perfid pe sub mână - incompetenţă şi impostură, în loc de profesionalism şi meritocraţie.

"Sindromul Bolintineanu"... Vi-l mai aduceţi aminte? cazul aici.

Vă las pe dumneavoastră să analizaţi corelaţia şi, mai ales, cauzalitatea între influenţele politice de sector (folosesc atributul la modul propriu), pe de o parte, şi acest caz de corupţie crasă, pe de altă parte.

Premisa de la care plec este că, dată fiind gravitatea excepţională a stării curente din sistemul public al Educaţiei (ameninţare la securitatea naţională a României), măsurile strategice pentru trecerea Şcolii ca sistem din secolul XX în secolul XXI sunt de competenţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În această cheie strategică, ia să vedem ce cusur ar avea, de pildă, procedura următoare:

• Consiliul Suprem de Apărare a Ţării constată efectul endemic devastator al ingerinţei politice asupra calităţii învăţământului preuniversitar şi decide că dascălii şi diriguitorii de sistem, de la directori generali MEN şi inspectori şcolari generali în jos, nu pot fi membri ai unui partid politic, similar personalului din apărare, afaceri interne şi afaceri externe
• Pe cale de consecinţă, ocuparea tuturor posturilor de conducere are loc pe bază de examen / concurs – instituţia aberantă a numirii cu delegare dispare, fiind înlocuită de concursul meritocratic şi exercitarea atribuţiilor pe durata a cel mult 1-2 mandate, a câte 2-4 ani fiecare
• Performanţa reală a personalului didactic este evaluată meritocratic, pe principiul "toleranţă zero pentru incompetenţă şi rea-credinţă".

În clipa în care situăm schimbarea paradigmei Educaţiei sub specia Proiectului de Ţară al României, procedura propusă anterior intră în funcţiune automat. Iar a consacra schimbarea paradigmei Educaţiei drept Proiect de Ţară al României este o misiune critică istorică, în fişa de post a elitelor de azi ale ţării.

Prin elite înţeleg persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.

De pildă, la 1 Decembrie 2018.

p.s. Domnule ministru Remus Pricopie, vă invit să oferiţi dezabterii publice cât mai curând cu putinţă noile modele de arhitecturi curriculare pentru gimnaziu şi, respectiv, liceu. Da, acelea care să ducă Şcoala ca sistem din secolul XX în secolul XXI. Să exercitaţi, adică, leadership real, nu „dirigenţie” mică!... Apreciez că aţi cumpărat suficient timp, iar societatea vă aşteaptă de mult, ca pe pâinea caldă, să vorbiţi apăsat şi vizionar în materia unui sistem educaţional care să consolideze siguranţa naţională a României, şi nu să o slăbească, aşa cum e cazul acum. Haideţi, că puteţi, dacă vreţi cu adevărat!