Votul obligatoriu în România: soluție pentru absenteism sau amenințare la adresa democrației?

0
Publicat:

România se confruntă cu o rată de participare la alegeri scăzută. În primul tur, prezența la vot a fost de 53,21%, incluzând și voturile exprimate din străinătate. Aceasta înseamnă că aproape jumătate dintre cetățenii care au drept de vot nu au mers la urne. Când au fost în acestă situație, state precum Belgia, Australia sau Singapore au decis să impună votul obligatoriu, absența la urne fiind sancționată cu amenzi sau restricții legale. Sociologii susțin însă că astfel de măsuri ar fi nu numai nepotrivite în cazul României, ci și dificil de realizat.

Unele state impun prezența la urne FOTO INQUAM Photos / Octav Ganea
Unele state impun prezența la urne FOTO INQUAM Photos / Octav Ganea

La primele alegeri de după revoluție, în 1990, a fost înregistrată cea mai mare participare la vot. Pe listele electorale figurau atunci 17,2 milioane cetățeni. La urne au venit peste 14,8 milioane, adică peste 86%, iar scrutinul de la acel moment a fost singurul în care un candidat a câștigat din primul tur.

Listele electorale actuale numără peste 18 milioane de români cu drept de vot în țară și aproape un milion în străinătate, însă prezența a ajuns în ultimii ani la puțin peste jumătate. Specialiștii estimează anul acesta, la turul II, o prezență aproximativă de 60%. Potrivit unui sondaj recent, aproape un sfert din electorat (27,1%) rămâne fie indecis, fie reticent să-și declare opțiunea. De asemenea, 14% indică o absență pe 18 mai. 

Ca să evite astfel de situații, aproximativ 20 de țări le impun alegătorilor prezența la vot. Printre acestea se numără Belgia, Grecia, Luxemburg, Australia, Argentina sau Singapore. În unele țări, legea este strict aplicată, cu amenzi sau alte consecințe legale pentru cei care nu votează, în timp ce în altele, obligativitatea este mai degrabă simbolică, fără sancțiuni reale. De exemplu, cei care nu votează fără un motiv justificat în Australia pot fi amendați cu până la 170 de dolari australieni, iar în Singapore neparticiparea la vot fără o justificare acceptată poate duce la ștergerea temporară de pe listele electorale.

Sociologii susțin însă că astfel de măsuri ar fi nu numai nepotrivite în cazul României, ci și dificil de realizat.

Asta pentru că nu dispunem de date precise privind numărul real al cetățenilor cu drept de vot în fiecare localitate. 

„Astăzi, când vorbim, mi se pare imposibil de pus în practică un astfel de lucru, pentru că, din păcate pentru noi, nu avem date reale despre populația cu drept de vot reală din fiecare localitate din această țară. Și atunci, obligativitatea care trebuie să vină ca o formă de pedeapsă, că e o amendă, oricare ar fi forma de pedeapsă, ne trezim după un scrutin electoral că vor fi amendați foarte mulți oameni care au decedat, oameni care nu mai trăiesc în România de zeci de ani”, explică sociologul Vladimir Ionaș Avangarde) pentru „Adevărul”.

La rândul lui, sociologul Remus Ștefureac (Inscop), spune că prezența reală la urne a românilor s-ar ridica, de fapt, la peste 60%.

„Noi trebuie să fim și corecți atunci când raportăm și analizăm cifre, pentru că e facil să facem o comparație de tipul prezența în România e 50% și în Germania e 70%. Numai că această comparație este incorectă. Și e ca și cum am compara mere cu pere, dintr-un motiv foarte simplu. Noi avem un număr de cetățeni care sunt înscriși pe listele electorale permanente, aproximativ. Noi știm că milioane bune - că sunt 3, că sunt 4, că sunt 5, nu trăiesc pe teritoriul României. Șansele realiste ca acești cetățeni care votează să poată să ajungă la urne fizic, să voteze, sunt evident mai mici decât șansele cetățenilor care locuiesc în România. (…) Prezența la vot, atunci când vorbim de 50-55%, în realitate este o prezență mare raportată la populația care trăiește pe teritoriul României, prezența este de fapt de 60-65%”, spune Remus Ștefureac. 

De ce nu este favorabilă impunerea prezenței la urne

Cu toate astea, în privința impunerii unor astfel de obligații, sociologul Vladimir Ionaș punctează că în mod evident „o prezență cât mai mare la vot ar aduce un plus de legitimitate și ar mai opri din dezbaterile sterile de după victoria unui candidat legate de legitimitatea acestuia”, însă astfel de condiționări ar aduce „o reacție negativă” din partea cetățenilor.

„În Grecia și în Belgia, de exemplu, sunt niște amenzi mici care fac o mare parte a populației oricum să nu participe la vot pentru că nu îi deranjează. Sunt mai degrabă niște pedepse minimale, dar e tot o chestiune care ține de simțul civic și de obișnuința cetățeanului de a participa la vot”, este de părere Ionaș.

Și Remus Ștefureac este de părere că legitimitatea trebuie să fie una naturală, iar condiționările ar crea dezavantaje în privința politicii din România: „Cred că ar fi cea mai nefericită decizie, luarea unor măsuri punitive care să determine o prezență mai mare. (…) Nu cred că, cel puțin raportat la cultura, să spunem, modelele culturale din spațiul românesc ar funcționa o astfel de chestiune. Nu cred în obligații, pentru că legitimitatea este una naturală, nu obligată, nu impusă, nu simulată prin sancțiuni. Nu cred în astfel de simulente. În România e un alt tip de cultură și nu cred că ar rezona bine la astfel de chestiuni. Atunci când avem restricții evidente impuse organizațiilor politice, de la praguri la un singur tur în alegeri și alte chestiuni de acest gen, să venim cu măsuri punitive la adresa cetățenilor ar însemna și conservarea unei clase politice, poate uneori expirată, uneori inadecvată”.

Sociologul mai subliniază că „absenteismul poate fi o formă de protest”, care trebuie notată. „Lucrurile trebuie să meargă mână-n mână, să avem și o clasă mai pregătită, mai integră, mai competentă și atunci poate vom avea și o prezență mai mare la vot”, conchide Remus Ștefureac.

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite