Elon Musk, omul care a revoluţionat maşinile electrice, promite automobile care se conduc singure în următorii 3 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tesla Motors vrea şi o maşină autonomă. FOTO Wikimedia Commons.
Tesla Motors vrea şi o maşină autonomă. FOTO Wikimedia Commons.

Compania care a revoluţionat maşinile electrice şi-a mai fixat un ţel: o maşină autonomă care chiar să fie utilă oamenilor şi să fie finalizată în următorii trei ani. Antreprenorul şi inventatorul Elon Musk are un plan pentru această industrie.

Elon Musk, inventator şi antreprenor din Africa de Sud, a impresionat până acum lumea de două ori: cu proiectul Tesla Motors de a livra maşini electrice de înaltă performanţă şi cu Hyperloop (încă nerealizat şi neînceput) care presupune o cale de a ajunge dintr-un punct în altul, pe o distanţă considerabilă cu o viteză de aproape 1.000 de kilometri pe oră. Reuters (Yahoo! News) informează că Musk doreşte şi maşini autonome, iar la Tesla Motors inginerii lucrează la aşa ceva.

Google este cea mai activă companie în acest domeniu, ba chiar a obţinut dreptul de a le testa pe străzile din California, însă vor mai veni rivali şi din industria auto. Compania lui Musk merge pe principiul că maşinile autonome nu trebuie să fie de la început complet independente, ci şoferul să controleze cât mai puţin. Sud-africanul consideră că şoferul ar lăsa în grija unui astfel de automobil 90% din control.

Tesla Motors câştigă astfel timp pentru a dezvolta maşini complet autonome. „Eu cred că este o prăpastie prea mare care trebuie depăşită pentru a avea maşini autonome. Este incredibil de greu să pasezi tot controlul maşinii“, a afirmat Musk. El preconizează că are maşina gata în următorii trei ani, deşi mulţi analişti spun că sunt necesari între 10 şi 15 ani.

Pe lângă dezvoltarea şi implementarea unor astfel de echipamente, rămâne de rezolvat legislaţia. Dacă în SUA autorităţile sunt mai flexibile în a permite aşa maşini pe străzi, în Uniunea Europeană legislaţia prevede ca şoferii să aibă control asupra automobilelor tot timpul. Mai rămâne, desigur, de rezolvat şi problema asigurărilor, cât de mult poate acoperi o poliţă de asigurare a maşinii, dacă vina pentru un accident nu revine şoferului.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe despre maşinile autonome: 

Google este motorul unei revoluţii în transporturi: maşinile sale autonome vor schimba modul în care ne deplasăm

Cum vedea Isaac Asimov, unul dintre cei mai mari scriitori, anul 2014: maşini autonome şi colonii sub apă şi pe Lună

Maşina viitorului care se conduce singură ar putea fi produsă de Google. Compania vrea şi taxiuri autonome

VIDEO InfoMatrix 2013: totul despre maşina autonomă à la Google creată de un elev român din Râmnicu Vâlcea

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite