Bateriile din telefoanele sau maşinile de mâine ar putea rezista pe vecie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bateria care nu se mai defectează ar putea deveni realitate. FOTO Rakuten.com
Bateria care nu se mai defectează ar putea deveni realitate. FOTO Rakuten.com

Bateria care nu se consumă niciodată încă nu a fost inventată, dar cercetătorii se apropie de un succes însemnat cu bateria care se repară singură.

Oamenii de ştiinţă au ajuns să folosească siliciu în baterii, dar pe cât de potrivit este pentru înmagazinarea energiei, pe atât de predispus e uzurii în timpul alimentării. Apar crăpături în timpul încărcării care duc în final la distrugerea bateriei. Demersul cercetătorilor de la Stanford a fost să se inspire din biologie, acolo unde celulele se refac singure, şi să creeze un polimer de acoperire regenerabil, notează Forbes.

Ei s-au folosit şi de cercetările din domeniul dezvoltării „pielii“ pentru roboţi. Practic, au slăbit legăturile chimice ale polimerului suficient cât să se crape uşor, dar şi ca fragmentele să se atragă între ele pentru a se reface. Odată acoperiţi electrozii din siliciu, polimerul se va crăpa odată cu aceştia, în timpul încărcării, dar se regenerează pe măsură ce bateria se descarcă. Totuşi, regenerarea e limitată la doar 100 de cicluri de încărcare, după cum le-a reieşit din testele de până acum.

„Este încă departe de ceea ce vrem să atingem: 500 de cicluri de încărcare pentru un telefon sau 3.000 de cicluri pentru un vehicul electric, dar potenţialul există şi se pare, din datele de până acum, că proiectul este fezabil“, a afirmat Yi Cui, unul dintre cercetători.

Hai să discutăm, ne găseşti pe Facebook - Tech Adevărul

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite