„Planeta“ Instagram: Asia e continentul cel mai popular şi America e cel mai activ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instagram în 2012 - oraşe, oameni şi o nouă dimensiune a fotografiei. FOTO Adevărul
Instagram în 2012 - oraşe, oameni şi o nouă dimensiune a fotografiei. FOTO Adevărul

Instagram are peste 100 de milioane de utilizatori. Ce fac aceştia? Publică fotografii online prin aplicaţia de smartphone a acestei reţele sociale. Şi imaginile sunt din New York, Paris şi... Bangkok. Surprinzător, dar în 2012 un aeroport din Thailanda a fost cel mai popular loc.

Topul celor mai populare 10 locuri pe Instagram este condus de aeroportul Suvarnabhumi din Bangkok şi de centrul comercial Siam Paragon din acelaşi oraş. Datele acestui clasament au fost furnizate de reţeaua socială pe blogul oficial şi, potrivit acestora, de pe aeroportul în cauză au fost publicate aproximativ 100.000 de fotografii în ultimul an.

Templul distracţiei francizei Disney încheie acest top 3 al locurilor populare. Parcul Disneyland este localizat în Anaheim, statul California. Din această ierarhie nu lipsesc însă locuri cunoscute în întreaga lume, cum ar fi Turnul Eiffel din Paris sau Times Square din New York. Asia este liderul, dar SUA tot şi-a adjudecat cele mai multe locuri în această reţea a comunicării prin imagini, cel mai instagram-uit oraş din această ţară fiind Los Angeles.

image

Anul 2012 a fost cel mai bun pentru Instagram. A început, în primăvară, cu achiziţia acestei reţele de către Facebook pentru o cifră de un miliard de dolari. A fost lansată, apoi, versiunea pentru Android a aplicaţiei. Spre toamnă, tranzacţia de cumpărare a Instagram a fost încheiată şi reţeaua a fost adjudecată pentru aproape 750 de milioane de dolari. Asta pentru că cea mai mare parte a sumei de un miliard era reprezentată de acţiuni la Facebook şi acestea nu au avut chiar cel mai bun parcurs peste vară.

Decembrie a fost o lună complicată pentru reţea. A adus câteva modificări regulamentului şi utilizatorii nu au reacţionat prea bine. Unii şi-au suspendat contul, şeful Instagram a anunţat că oamenii nu-şi vor pierde dintr-o dată drepturile asupra fotografiilor lor, iar finalul a fost marcat de revenirea la vechiul regulament. De curând, AppData a raportat că reţeaua a pierdut cam 25% din utilizatori. Totuşi, informaţia s-a dovedit prost interpretată şi nu a fost decât o scădere cauzată de sărbătorile de iarnă.

Iar la final, se poate spune că, în bine sau în rău, Instagram şi strategia sa au influenţat într-o anumită măsură industria fotografică. Şi recordul de 10 milioane de poze încărcate de Ziua Recunoştinţei vine ca o certificare a acestui fapt.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite