Fondatorul Facebook a vorbit despre începuturile reţelei şi cum reuşeşte să ţină pasul cu platformele concurente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul Facebook a vorbit recent despre începuturile acestei reţele sociale şi cum a fost succesul său la Harvard, comparativ cu filmul „The Social Network“ din 2010. Mark Zuckerberg a spus şi că se întâmplă ca un competitor să aibă o funcţie pe care Facebook nu o are, iar atunci ei caută să rezolve problema într-un anume fel.

În filmul „The Social Network“, începuturile Facebook sunt prezentate prin ideea lui Zuckerberg de a compara fetele de la Harvard. FaceMash a fost un site pe care Zuckerberg a încărcat poze cu studente şi i-a pus pe oameni să voteze dacă sunt hot ori not. El spune că nu acela a fost primul produs, ci Course Graph, pentru care a folosit Apache şi SQL. La acea vreme, conform The Next Web, 2.000 de studenţi furnizau informaţii.

Course Graph avea să ajungă şi la Facebook sub ideea lui Zuckerberg de a pune oamenii să creeze aplicaţii şi să implementeze servicii pe baza tehnologiei sale. Cât despre succesul de la început al Facebook, printre studenţii marilor facultăţi din SUA, Zuckerberg spune că el doar a furnizat un cadru în oamenii s-au simţit bine să furnizeze informaţii personale, pe când alte servicii nu aveau aşa ceva.

Între timp, din 2004 şi până acum, reţeaua a ajuns la peste un miliard de utilizatori cu mii de angajaţi, iar Zuckerberg spune că nimeni nu e bun la recrutare în momentul în care începe să facă asta. În schimb, fondatorii ar trebui să aleagă oameni de la care pot învăţa. El consideră că lucrurile bune le fac cei pasionaţi.

Cei peste un miliard de utilizatori servesc Facebook dincolo de popularitate: are pe mână o bază de date imensă pe care inginerii săi o pot analiza şi apoi stabili direcţiile viitoare. Dar există şi momente în care alte platforme, cum ar fi Twitter, Google+ sau chiar Pinterest, au o anumită funcţie pe care Facebook nu o furnizează. Zuckerberg susţine că înainte stăteau toţi în casă şi încercau să rezolve asta. Acum, încearcă să aibă o alternativă la acea funcţie în limitele pe care cadrul legal le oferă.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe despre Facebook: 

Google vinde reclame în Facebook

Facebook schimbă strategia: îi vrea pe utilizatori indexaţi şi uşor de găsit prin Graph Search, motorul său de căutare

Românii, din ce în ce mai mulţi pe Facebook. Cum arată ţara digitală

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite