Samsung, aproape de un acord cu FBI. Telefoanele sud-coreene ar putea înlocui pe viitor BlackBerry

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung ar fi aproape de un acord cu FBI
Samsung ar fi aproape de un acord cu FBI

Samsung este aproape de semnarea unui acord pentru vânzarea de telefoane din gama Galaxy către FBI, potrivit unor surse apropiate situaţiei, relatează CNBC.

Acordul ar fi un succes pentru compania sud-coreeană, care este tot mai interesată de contracte cu agenţiile guvernamentale americane, o piaţă nişă dominată de mult timp de producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry.

FBI, care are peste 35.000 de angajaţi, foloseşte în prezent, în mare parte, aparate BlackBerry. Nu este clar dacă agenţia vrea să înlocuiască toate aparatele BlackBerry cu modele Galaxy sau dacă va folosi telefoane de la ambele companii.

Un purtător de cuvânt al FBI a refuzat să comenteze.

Acordul a fost dezvăluit iniţial de Wall Street Journal. Potrivit publicaţiei, Samsung este aproape de un contract mai mic pentru furnizarea de telefioane pentru U.S. Navy, au declarat surse apropiate situaţiei.
Reprezentanţii Samsung şi BlackBerry au refuzat să comenteze.

BlackBerry consideră însă că sistemul său de operare este cel mai bun de pe piaţă în privinţa elementelor de securitate.

În luna mai, Pentagonul a aprobat utilizarea aparatelor mobile ale Samsung dotate cu sistemul de operare Android şi o nouă gamă de telefoane BlackBerry, cu sistemul BB10, în reţelele Departamentului Apărării.
Samsung a făcut eforturi mari pentru a convinge agenţiile guvernamentale şi clienţii corporatişti că aparatele Galaxy, cu sistemul Android, pot respecta cerinţe de securitate ridicate.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite