REVIEW Nokia Lumia 1320: Telefon de buget, dar experienţă aproape premium

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei de la Nokia au presat piaţa de smartphone-uri destul de mult în ultima perioadă, încercând să lanseze modele pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele.

Modelul Lumia 1320 este al doilea phablet din gama Nokia, fiind lansat la scurt timp după 1520. Totuşi, acesta este un dispozitiv mid-level care are un preţ mai mult de cât acceptabil. Telefonul a fost în redacţia „Tech Adevărul“ şi suntem pregătiţi să îi facem un review.

Design

Lumia 1320 este un telefon mare. Lăsând la o parte ecranul de şase inci, avem nişte margini groase care îl înconjoară şi o formă pătrăţoasă care nu îl avantajează. Lumia 1320 arată mai mult ca o tabletă şi singurul telefon mai mare pe care l-am testat a fost Xperia Z Ultra.

Trecând peste acest aspect, am apreciat designul phabletului: linii simple şi drepte, colţuri puţin rotunjite şi spate uşor bombat. În partea din faţă observăm un difuzor de dimensiuni mici, logo-ul Nokia şi o cameră frontală. Sub ecran avem trei taste capacitive.

Butoanele le găsim pe marginea din dreapta a telefonului. De jos în sus găsim butonul dedicat pentru cameră, butonul de power şi butoanele de volum. Mufa jack pentru căşti este situată în partea superioară, iar cea microUSB, pe marginea inferioară. Pe spate găsim camera foto principală şi bliţul LED, logo-ul Nokia şi un difuzor.

image

Cardurile microSD şi microSIM se introduc după scoaterea carcasei interschimbabile. Modelul testat de mine avea o carcasă albă. Am fost surprins de senzaţia oferită de plasticul Nokia. Carcasa parcă era făcută din porţelan şi oferea aderenţă suficientă. O precizare aici: aceasta nu este chiar fixă pe telefon. Putem sesiza un joc uşor atunci când străngem telefonul.

Per total, designul telefonului este unul plăcut, dar aş fi apreciat nişte margini mai mici în jurul ecranului, pentru a-i reduce din dimensiuni.

Hardware

La capitolul specificaţii tehnice descoperim un telefon cu dotări medii. Ecranul de 6 inci are rezoluţie HD (1280x720) şi sub acesta găsim un procesor dualcore Snapdragon S4 tactat la 1,7 Ghz, o memorie RAM de 1GB şi un spaţiu de stocare de 8GB, extensibil prin card microSD. Bateria este de 3.400 mAh, camera frontală are rezoluţie VGA, iar cea principală face poze de 5MP. Nu este nimic care să ne dea pe spate la această configuraţie, dar ea va mulţumi majoritatea utilizatorilor.

Performanţă

Deja ştiţi faptul că sunt un mare fan al sistemului de operare Windows Phone. Lumia 1320 îmi confirmă că admiraţia mea pentru optimizările făcute de către cei de la Microsoft nu este neîndreptăţită. Configuraţia telefonului nu este, în niciun caz, una rea, dar multe telefoane cu Android ar îngheţa ocazional sau ar avea timpi morţi lucrând pe acest hardware.

image

Nokia Lumia 1320 se comportă exemplar. Nu a îngheţat nici măcar o clipă şi nu mi-a dat, în timpul unei săptămâni de utilizare, semne de oboseală. Browsingul este o experienţă foarte plăcută şi clipurile video rulează fără niciun fel de probleme. Nu am dat peste vreo aplicaţie care să facă probleme şi jocurile rulează foarte bine.

Nu am absolut niciun reproş din punct de vedere al performanţei pentru Lumia 1320.

Autonomie

Şi aici Lumia 1320 s-a comportat foarte bine. La o utilizare intensă, cu internetul pornit permanenţă, 25% din timp pe 3G, cam două ore de browsing şi reţele sociale, câteva clipuri video şi muzică în căşti câteva ore, telefonul nu a cedat la sfârşitul zilei.  O utilizare medie m-a lăsat să uit de încărcător timp de două zile şi modul battery saver face minuni, ca pe orice alt dispozitiv cu Windows Phone.

Conectivitate

Nu sunt prea multe de zis la acest capitolul. Regăsim clasicile conexiuni 3G, WiFi şi Bluetooth. Memoria poate fi extinsă prin card microSD şi telefonul foloseşte un card microSIM. Lucruri de bază.

Multimedia

Acesta este capitolul la care phablet-ul mid-range al celor de la Nokia pierde câteva puncte.

image

Display

Aici, lucrurile nu au mai fost atât de impresionante. Rezoluţia HD este bună, dar nu spectaculoasă şi luminozitatea este suficient de mare încât să putem să ne descurcăm în lumina directă a soarelui. Totuşi, culorile nu sunt prea saturate şi contrastul este destul de mic. Display-ul nu este cel al unui dispozitiv multimedia, dar pentru folosirea de zi cu zi este decent.

Sunet

Difuzorul din spate scoate un sunet destul de puternic, dar nu foarte clar. Este suficient cât să acopere o cameră întreagă, dar la volum maxim am observat distorsionarea sunetului.

În căşti, lucrurile stau diferit. Spre deosebire de alte dispozitive pe care le-am mai testat din această gamă de preţ, Lumia 1320 scoate un sunet puternic şi plin de bass. Şi căştile incluse în pachet oferă o experienţă plăcută.

image

Cameră foto

Camera frontală are rezoluţie VGA, aşa că nu vă aşteptaţi la o calitate extraordinară. Ea îşi face treaba şi poate fi folosită pentru un selfie rapid sau pentru o conversaţie pe Skype.

Camera de pe spate are numai 5MP, rezoluţie întâlnită, de cele mai multe ori, pe telefoane din gama low-end. Totuşi, calitatea este destul de bună şi fotografiile oferă suficient detaliu şi culori plăcute. Camera este cu siguranţă mai bună decât cea de pe Lumia 520 şi vine şi cu un bliţ. Pe întuneric, fotografiile ies pline de zgomot, însă se pot distinge detalii, ceea ce e bine.

image

Software

Fiind un dispozitiv din gama Lumia, phabletul rulează sistemul de operare Windows Phone 8. Despre avantajele şi dezavantajele acestuia s-a vorbit mult pe adevarul.ro. Pe lângă asta, avem toată suita de aplicaţii Nokia (Maps, Here, Drive, Cinemagraph, Creative Studio etc.).

Trebuie menţionat că toate dispozitivele ce rulează Windows Phone 8 vor primi update la versiunea 8.1 care aduce numeroase îmbunătăţiri şi funcţii noi.

image

Plusuri

image
image

Foto

image
• Performanţă foarte bună
• Autonomie mare
• Carcasa interschimbabilă cu textură plăcută

Minusuri

• Dimensiuni mari
• Display mediocru
• Camera de 5MP

Concluzie

Când am testat Lumia 520 l-am declarat best-buy pe segmentul lui de preţ. Cei care caută un telefon cu dimensiuni mari şi nu vor să cheltuiască o avere, pot opta cu încredere pentru 1320 care, în opinia mea, este tot un best-buy, preţurile începând de la 1.170 de lei. Singurul competitor apropiat ca preţ este Asus Fonepad Note FHD 6, gadget cu specificaţii mai bune, dar şi un preţ mai măricel, de peste 1.700 de lei.

Tehnologie

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite