Lansare Samsung Galaxy S4 în România: cel mai bun smartphone din lume a venit la Bucureşti cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung Galaxy S4 a ajuns în România. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul
Samsung Galaxy S4 a ajuns în România. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Lansarea Samsung Galaxy S4 s-a petrecut într-un stil care a adus aminte de evenimentul Samsung din New York. Compania a aranjat ca telefonul să fie adus cu un elicopter, abia apoi să fie prezentat lumii. Samsung Galaxy S4 este pregătit pentru utilizatorii români.

Lansarea Samsung Galaxy S4 s-a desfăşurat în zona Piaţa Victoriei, la etajul 15 al clădirii Crystal Tower. Virgil Ianţu a vorbit puţin despre viitorul telefon Samsung şi împreună cu Sorin Manea, şeful diviziei telecom pentru Samsung România, a detaliat câteva dintre funcţiile lui Samsung Galaxy S4. Sud-coreenii au planuri mari pentru acest telefon, cu estimări de circa 10 milioane de unităţi vândute lunar în lume, în acest an.

Preţul Samsung Galaxy S4 şi când se lansează în România - ultimele detalii despre noul telefon de la Samsung

Samsung Galaxy S4 s-a prezentat în toţi cei 5 inci şi cu cele mai bune funcţii ale sale la pachet. L-am primit şi noi în redacţia „Adevărul“, l-am pus umăr la umăr cu un Samsung Galaxy S3 şi l-am găsit cu un design plăcut, elegant, mai bine lucrat decât „fratele“ său din urmă cu un an. Mai multe impresii vom avea pe măsură ce petrecem mai mult timp cu telefonul, dar putem furniza un pont: nu rata Tech Adevărul mâine.

samsung galaxy S4 foto adevarul

Samsung Galaxy S4 vine în România cu procesorul mai slab, de la Qualcomm, cu patru nuclee tactate la 1,9GHz. Este posibil să fie adus şi cel cu opt nuclee Exynos 5 Octa, dar diferenţele între cele două, cel puţin din primele teste, nu este majoră. Dincolo de acest aspect, Samsung Galaxy S4 are o cameră de 13 megapixeli, foarte multe funcţii pentru aceasta, un ecran de 5 inci full HD (primul S-AMOLED full HD) şi o baterie de 2.600 mAh pentru o autonomie cât mai ridicată.

Samsung Galaxy S4 va fi disponibil în România în versiunile de 16, 32 sau 64GB, dar are şi slot pentru card microSD. Sistemul de operare este Android 4.2 Jelly Bean îndelung lucrat la nivel estetic şi funcţional de Samsung prin interfaţa TouchWiz. În videoclipul de mai jos poţi descoperi câteva dintre funcţiile Samsung Galaxy S4 despre care vom discuta în zilelele următoare. Pentru mai multe imagini de la eveniment, accesează galeria foto alăturată.

Acest telefon a fost lansat la mijlocul lunii martie în New York într-un eveniment în care au participat gospodine de anii '50, copii, diverşi actori gata să prezinte cât mai bine toate caracteristicile forte ale Samsung Galaxy S4. Telefonul a surprins prin dotări, a dezamăgit prin acelaşi plastic la care Samsung n-a renunţat, dar cu siguranţă, la scară, evenimentul din Bucureşti a fost aproximativ la fel ca cel din New York. Nu s-a mai desfăşurat pe scena teatrului, cu actori, dar livrarea cu un elicopter a fost demnă de un star.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite