HTC U12 s-ar putea lansa chiar în această primăvară. Primele detalii despre specificaţiile noului flagship taiwanez

HTC U12 s-ar putea lansa chiar în această primăvară. Primele detalii despre specificaţiile noului flagship taiwanez

FOTO via Ubergizmo

HTC a încheiat decent un an 2017 care nu se anunţa prea reuşit pentru compania din Taiwan. După succesul parţial al lui U11, o lovitură mai mare de imagine a fost colaborarea cu Google în ceea ce riveşte realizarea terminalelor Pixel 2 şi Pixel 2 XL, parteneriat care s-a lăsat şi cu achiziţia a 50% din efectivele taiwanezilor de către compania din California.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ei bine, 2017 a trecut iar HTC se gândeşte la ce se va întâmpla în 2018. Pentru a reveni la nivelul de altă dată pe piaţa telefoanelor mobile, compania din Taiwan va lansa noul flagship U12, un terminal despre care zvonurile au cam lipsit până acum. Chiar dacă nu a fost confirmată data sau locaţia lansării, vocile din piaţă spun că ea va avea loc la New York, chiar în această primăvară.

În plus, HTC U12 ar urma să vină echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 845, noul vârf de linie al companiei americane, acelaşi care va echipa Galaxy S9, varianta pentru piaţa din Statele Unite ale Americii. În restul lumii, S9 va veni echipat cu procesorul Exynos, produs in-house de chaebolul sud-coreean.

În plus, displayul va fi unul fără margini, continuând moda din 2017, iar camera de pe spate ar putea fi una duală, pentru ca Taiwanezii să concureze aşa cum trebuie cu principalii rivali. Dacă HTC U12 se va lansa în această primăvară, indiferent de luna despre care vorbim, terminalul ar trebui să ajungă pe rafturile magazinelor din România undeva la începutul acestei veri.

 

citeste totul despre: