Jocurile copilăriei, pe telefon: Nintendo ar putea lansa titluri pentru smartphone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele „Nintendo“ stârneşte melancolie printre gamerii adevăraţi. De câţiva ani, compania japoneză este pe pierdere şi ar lua în considerare lansarea de jocuri pentru telefoanele inteligente, potrivit MacRumours.

Nintendo a anunţat oficial că este în al treilea an consecutiv pe pierdere. Compania estimase iniţial că va vinde 9 milioane de console Wii U, dar şi-a coborât aşteptările, ajungând la numai 2,8 milioane de sisteme ce ar putea fi vândute anul acesta.

Nici consola portabilă Nintendo 3DS nu stă mai bine. Japonezii estimează că vor vinde 13,5 milioane de unităţi, faţă de 18 milioane – cifra dată iniţial.

„Ne gândim la o nouă structură de afaceri“, a declarat Satoru Iwata, directorul executiv al companiei, în cadrul unei conferinţe de presă. „Luând în considerare expansiunea dispozitivelor inteligente, analizăm cum ar putea fi folosite acestea pentru a creşte industria jocurilor. Nu e la fel de simplu ca şi portarea jocului Mario pe un smartphone“, a mai spus acesta.

Nintendo s-a confrutat cu o competiţie acerbă din partea platformelor mobile în ultimii ani, potrivit unui studiu realizat de compania de analiză App Anie. Potrivit acelui studiu, utilizatorii de iOS şi Android au cheltuit de patru ori mai mulţi bani pe jocuri decât cei de console portabile.

În 2010, Iwata le-ar fi spus directorilor companiei să ia în seamă produsele Apple şi să le considere „viitori duşmani“ . Anul trecut, în luna august, el a declarat că nu s-ar gândi vreodată „să ofere resursele preţioase ale Nintendo altor platforme“.

Investitorii au făcut numeroase presiuni în încercarea de a convinge compania să dezvolte titluri pentru iOS şi alte platforme, începând din luna august a anului 2011, când au observat interesul foarte scăzut pentru consola 3DS. 

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite