INTERVIU Cum arată viitorul tehnologiei, văzut de la Microsoft Research

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abigail Sellen, principal researcher Microsoft.
Abigail Sellen, principal researcher Microsoft.

Microsoft are două ramuri mari, începând din anii '90. Prima este cea cunoscută de toată lumea, este cea care produce Windows şi Office, iar a doua e divizia care se ocupă de cercetare şi crearea acelor tehnologii care să-i asigure companiei întâietate pe piaţă.

Microsoft a început capitolul „cercetare“ în 1991, cu primul laborator Research deschis în Redmond, Washington. Şase ani mai târziu deschidea unul şi în Marea Britanie, în Cambridge, iar acesta se preocupă în prezent de securitate, de cum pot fi „învăţate“ computerele noi lucruri, dar şi de ce se poate face cu o cantitate însemnată de date. Spre finalul lunii septembrie, Microsoft şi-a prezentat noile proiecte.

Trei sunt de un interes mai mare prin ceea ce înseamnă pentru utilizatori. Este vorba, în primul rând, de un dispozitiv nou pentru interacţiunea cu computerul folosind doar dispozitivul Kinect şi recunoaşterea unor gesturi. Apoi, sistemul prin care compania analizează o cantitate mare de informaţii pe care o colectează de la utilizatori pentru a furniza recomandări mai bune de conţinut pe consolele Xbox. În final, e vorba de cum vor fi schimbaţi pilonii căutărilor online pentru a întoarce rezultate pe baza profilurilor sociale, nu doar a cuvintelor-cheie.

„Adevărul“ a avut ocazia să discute cu Abigail Sellen, principal researcher la Microsoft Research şi co-administrator al Socio-Digital System. Ea este interesată în principal de cum pot influenţa viaţa de zi cu zi a oamenilor sistemele de calcul, făcându-le atât utile, cât şi de încredere. Îşi derulează activitatea în cercetare de aproape 20 de ani, iar la activ are 23 de patente.

Despre viitor, numai de bine

„Conectivitatea va fi totul în următorii 10-20 de ani. E vorba de ecosistemul de dispozitive pe care omul le are lângă el“, afirmă Abigail Sellen când am întrebat-o care crede că va fi elementul central în tehnologie în câţiva ani. „Avem tot felul de dispozitive acum, dar trebuie să vedem cum le aducem să comunice între ele. Trebuie să fie capabile să se conecteze mai uşor unul la celălalt. Aici vor fi esenţiale dispozitivele care se poartă pe corp [cum ar fi ochelarii sau ceasurile inteligente]“, susţine ea. Există deja formularea „internet of things“ pentru această lume, totul interconectat şi conectat la Internet.

Nu vreau să văd e o lume în care devenim dependenţi de tehnologie şi când nu mai funcţionează normal, lumea noastră se prăbuşeşte. Abigail Sellen

Unul dintre subiectele de interes ale anului 2013 a fost ceasul inteligent, produs pe care Samsung l-a lansat la începutul anului, iar mai înainte a avut şi Sony o actualizare pentru al său. Totuşi, Microsoft a avut un astfel de gadget încă de acum câteva decenii, dar l-a introdus atunci când piaţa nu era pregătită pentru aşa ceva. Sellen consideră că unele tehnologii trebuie lăsate şi să se maturizeze.

„Dacă ne gândim la multitouch, a devenit popular doar o dată cu primul iPhone, dar e o tehnologie cu care oamenii experimentează din anii '70. Multe lucruri trebuie să se întâmple înainte ca unele să prindă la public. Uneori trebuie ca tehnologia să se maturizeze sau designul să fie potrivit. Oamenii ajung să cumpere tehnologie pentru că au un motiv pentru care s-o facă“, descrie ea momentul bun în care o nouă tehnologie poate capta atenţia oamenilor.

Cum se vede lumea de peste câţiva ani prin ochii unui cercetător? Sellen consideră că tehnologia le va permite oamenilor să fie, în primul rând, mai creativi. „În 2030, tehnologia nu ne va face mai puţini sociabili, ci ar trebui să ne facă să comunicăm mai mult, să participăm la mai multe activităţi. Ce nu vreau să văd e o lume în care devenim dependenţi de tehnologie şi când nu mai funcţionează normal, lumea noastră se prăbuşeşte“, afirmă aceasta. În aceeaşi lume a viitorului, sau într-una prezentă, în care ar dispune de toate resursele necesare, Sellen spune că ar investi în medicină, în cercetări legate de mediu. „Aleg medicina pentru că tehnologia poate ajuta oamenii să înţeleagă mai bine societatea, schimbările prin care aceasta trece, oferă o privire globală“.

Tehnologia neutră

Pe măsură ce tehnologia avansează, există o teamă a oamenilor că sistemele automate îi vor înlocui din câmpul muncii şi nu vor mai avea niciun viitor. Sellen susţine că e un scenariu care n-ar trebui să-i influenţeze pe oameni prea mult. „Tehnologia a influenţat mereu societatea. Spre exemplu, oamenii nu mai muncesc atât de mult fizic, ci cu mintea. Tehnologia nu e niciodată neutră, dar nici nu e bună sau rea, ci creează schimbare într-un fel sau altul“, explică aceasta.

Sistemul de recomandări de la Microsoft este asemănător cu Now de la Google, care încearcă să prevadă de ce va avea nevoie utilizatorul. În prezent, oferă starea vremii, sugestii de trasee prin oraş către casă sau muncă ori ajustează automat informaţiile afişate în funcţie de ţara în care utilizatorul se regăseşte. Pot fi astfel de sisteme autonome o problemă pentru oameni?

„Uneori se poate ajunge prea departe. Eu prefer să fiu în control. Vreau ca tehnologia din jurul meu să îmi transmită ce face. Să pot controla când intervin şi când nu. Pe lângă control vreau şi feedback, iar să decidă în locul meu vreau s-o facă doar atunci când decid eu. Spre exemplu, îmi place când scriu ceva, iar sistemul de autocorectare îşi face datoria, dar nu aş vrea să scrie în locul meu, să decidă ce vreau să spun. Asta e diferenţa“, argumentează Sellen.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite