Cum să măsori o porţie de mâncare potrivită pentru tine? Cu mâna
0Pentru cei care vor să slăbească sau să-şi menţină silueta, contează foarte mult cât de mare este o porţie de mâncare, mai ales că în ultimii ani s-a observat o creştere a porţiilor inclusiv la unele restaurante. De exemplu, o porţie de carne nu ar trebui să fie mai mare decât palma.
„Dieta măsurată cu mâna“ – aşa au numit jurnaliştii de la „Daily Mail“ alimentaţia echilibrată, cu porţii măsurate cu propria mână în aşa fel încât să nu mâncăm nici prea mult, nici prea puţin. Statisticile arată că foarte mulţi dintre noi obişnuiesc să mănânce de cinci ori cantitatea recomandată pentru ei de mâncare. De altfel, cercetările recente arată că şi porţiile de mâncare de la restaurante, de exemplu, s-au dublat în ultimii 20 de ani.
Specialiştii nutriţionişti oferă, însă şi alţi termeni de comparaţie, astfel încât să nu facem excese alimentare.
Care sunt porţiile ideale
- O porţie de carne nu trebuie să depăşească dimensiunea palmei (fără a lua în calcul şi degetele).
- O porţie de carbohidraţi, cum sunt pastele, de exemplu, nu trebuie să fie mai mare decât un pumn strâns.
- O porţie de unt este de maximum un vârf de deget.
- O porţie de brânză trebuie să aibă maximum două degete.
- O clătită nu trebuie să fie mai mare decât un CD, potrivit nutriţionistei americane Kathleen Zelman.
- O porţie de maioneză trebuie să nu fie mai mare decât un jeton de poker.
- O porţie de ciocolată nu trebuie să depăşească în dimensiuni cutia de aţă dentară.
„Nu spune nimeni să nu mănânci unt. Dar ţine cont de faptul că atunci când ungi o felie de pâine prăjită cu un strat foarte subţire de unt înseamnă un aport de 37 de calorii, pe când o acoperire consistentă poate să însemne de trei ori mai mult“, explică Martin şi Marion Shirran, terapeuţi americani, autorii cărţii „Banda Gastrică Mentală“.
De asemenea, ei spun că dressingul unei salate ar trebui să conţină mai mult oţet decât ulei, indiferent de care este. O linguriţă de ulei are 45 de calorii, în vreme ce o lingură de ulei poate să aducă şi 135 de calorii. Acea lingură de ulei în plus pe zi poate să ducă la acumularea a nici mai mult, nici mai puţin de 6 kilograme în decurs de un an, spun specialiştii.
Citeşte şi:
VIDEO Drumul spre moarte trece prin stomac. Cum ne afectează obezitatea vieţile
73% din adulţii români sunt afectaţi de suprapondere sau obezitate. Cifra este uluitoare şi, din păcate, în creştere. Cauza este un regim alimentar dominat de grăsimi şi zahăr, precum şi alimente procesate, acum la îndemâna tuturor, pentru o gustare rapidă, când nu avem timp de o masă completă.
De ce nu funcţionează dietele? Creierul nu ştie când eşti slab sau gras
Sandra Aamodt, specialist în neuroştiinţă şi jurnalist colaborator la multe publicaţii de specialitate, a explicat în cadrul unei conferinţe TED de ce nu funcţionează şi nici nu vor funcţiona vreodată dietele. Folosindu-se de propria experienţă, Sandra povesteşte, pe înţelesul tuturor, de ce trebuie să ascultăm mai mult de ce ne spune creierul şi de ce o dietă va face mai mult rău decât bine organismului.
Cele mai bune şi cele mai rele diete pentru 2014
Americanii au evaluat, notat şi catalogat cele mai bune, dar şi cele mai proaste diete pentru 2014. Dacă pe primele locuri se află dietele care sunt eficiente nu doar pentru scăderea în greutate, dar şi pentru sănătatea inimii şi împotriva diabetului, pe ultimele locuri se situează opţiuni care de care mai ciudate, cum ar fi regimul oamenilor din Paleolitic sau mâncarea crudă.