Simona Halep la US Open: românca a fost criticată şi luată la mişto. Ce i s-a reproşat la televiziunea americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a avut un început foarte prost în al doilea set al confruntării cu Victoria Azarenka (Belarus, 20 WTA). Iar o decizie luată de constăţeanca a fost taxată aspru de comentatorii partidei.

Simona Halep a avut un meci pe muchie de cuţit cu Victoria Azarenka, iar „Adevărul“ v-a oferit filmul duelului aici.

După ce a luat primul set, ocupanta locului 2 WTA a fost condusă cu 3-0 în actul secund. La un moment dat, în primul game, Simona a apelat la un challenge, considerând că lovitura trimisă de Azarenka a fost afară, deşi arbitrii au considerat-o ca fiind bună. Chiar înainte ca pe ecran să se vadă rezultatul challenge-ului, Halep a fost criticată de comentatoarea întâlnirii la televiziunea americană.

„E absolut ridicol ce a cerut Halep, de parcă n-ar fi o jucătoare profesionistă. La acest nivel, ar trebui să ştii când să-ţi foloseşti challenge-urile. E clar că mingea trimisă de Azarenka a fost bună“, a spus comentatoarea partidei. Într-adevăr, decizia arbitrilor a fost confirmată şi de Hawk-Eye.

Peste doar câteva minute, în al doilea game al setului secund, Halep a avut o explozie nervoasă şi a dat de trei ori cu racheta de pământ. Gestul ei a fost ironizat de comentatoarea meciului: „Măcar a învăţat la perfecţie cum să dea cu racheta de pământ fără să o spargă“.

CTP, comentariu de excepţie după meciul Simonei Halep: "I-aş pupa adidaşii!"

Simona Halep a mărturisit că a avut un moment în care îşi pierduse speranţa: "Am crezut că anul s-a terminat pentru mine"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite