Simona Halep s-a calificat în finala de la Doha, după un meci fabulos cu Radwanska, locul 4 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e aproape de primul titlu în acest an. A învins-o în semifinalele de la Doha pe poloneza Agnieszka Radwanska, după un joc impecabil. Primul set l-a câştigat deşi a fost condusă cu 2-5, reuşind apoi o serie victorioasă de opt gameuri consecutive.

Vineri, după succesul în faţa italiencei Eranni (locul 7 WTA), Simona a declarat că a făcut cel mai bun joc din cariera sa, după un 6-2, 6-0

Sâmbătă, în faţa polonezei Radwanska, Halep s-a autodepăşit, reuşind o revenire incredibilă, în primul set. 

Românca s-a impus şi în semifinale tot în două seturi, scor 7-5, 6-2, după o partidă care a durat o oră şi 29 de minute de joc. 

Prin calificarea în finala de la Doha, care se dispută duminică, începând cu ora 17.00, Halep şi-a asigurat un premiu 220.200 de dolari şi 585 de puncte WTA.

Turneul de la Doha, cu premii totale de 2.440.070 de dolari, este unul extrem de important, din categoria Premier 5, fiind clasat imediat după turneele de Mare Şlem. Practic, este cea mai tare finală pe care o joacă Halep în carieră, până în acest moment. Ca o comparaţie, în nicuna din cele nouă finale jucate de Simona (primele trei pierdute, înainte de 2013), cuantumul premiilor nu trecea de 800.000 de dolari. La Doha, premiile depăşesc 2 milioane de dolari.  

Halep are 1-0 în meciurile cu Kerber

Duminică, de la ora 17.00, urmează finala cu germanca Angelique Kerber (26 de ani), clasată o poziţie mai sus decât Halep (locul 10 WTA) în topul mondial. 

Atât Halep cât şi Kerber sunt la prima finală în 2014. Românca are şase trofee WTA, toate câştigate anul trecut, germanca doar trei. 

O singură dată s-au întâlnit cele două jucătoare, în 2009, la un turneu din Franţa, Saint Raphael, partidă câştigată atunci de Halep, în trei seturi. Ce s-a schimbat de atunci? Halep era pe locul 228 mondial, Kerber pe 95. Acum românca e pe 10 în lume, germanca pe 9. 

Halep joacă un tenis superb şi dă dovadă de un mental foarte puternic, reuşind de multe ori, în acest debut de an, să revină din situaţii dramatice. 

În plus, are o serie excelentă în faţa jucătoarelor de top. În acest moment, Simona are cinci victorii consecutive în faţa unor tenismene de Top 10, două dintre ele fiind răpuse, rând pe rând, chiar la Doha, Eranni (7) şi Radwanska (4). Urmează Kerber (9)? 

Ultima jucătoare de Top 10 care a învins-o a fost Serena, anul trecut la Cincinnatti, anul trecut, în august. 

image

Bucuria Simonei, după victoria în faţa polonezei Radwanska. FOTO: Reuters 

Comentariul LIVETEXT al semifinalei Halep-Radwanska

HALEP (locul 10 WTA) - RADWANSKA (locul 4 WTA) 7-5, 6-2

SETUL II, 6-2

6-2. Superb. Simona Halep se califică în finala de la Doha, contra Angeliquei Kerber (cap de serie numărul 6 şi locul 9 WTA)

5-2. Imediat rebreak al lui Halep, care e la un game de victorie. Româncava servi pentru a câştiga meciul

4-2. Simona are 40-15, dar câştigă Radwanska

4-1. Un simplu foc de paie. Imediat Simona reuşeşte şi ea breakul

3-1. În sfârşit poloneza are o reacţie şi câştigă primul game, după seria Simonei, un break câştigat la zero. Radwanska îşi schimbă racheta

3-0. Antrenorul Radwanskei ar trebui să arunce prosopul. Halep leagă game după game. Are 8 gameuri consecutive în faţa locului 4 mondial

2-0. Game foarte lung, jucat pe serviciul Simonei, câştigat până la urmă tot de româncă. Poloneza e descumpănită de seria victorioasă a lui Halep

1-0. Radwanska salvează două mingi de break, dar nu găseşte replică la jocul fabulos al româncei, care mai face un break

SETUL 1, 7-5 (după 53 de minute de joc)

7-5. Simona Halep e dezlănţuită. A câştigat primul set, după ce-a fost condusă cu 2-5, dar a câştigat cinci game-uri consecutive! Mental formidabil pentru românca de pe locul 10 în lume

În premieră în întâlnirile cu Radwanska, Halep se impune în primul set.

6-5. Halep e pe val, joacă formidabil, mai ales pe zonele laterale. Mai face un break şi conduce în premieră în acest meci

5-5. Superb. Jucătoare română leagă al treilea game consecutiv şi egalează situaţia 

Simona are un bandaj la glezna dreaptă, unde a acuzat dureri de la meciul cu Beck, din optimi

4-5. Revenire foarte bună a lui Halep, care reuşeşte breakul

3-5. Simona rezistă, deşi face destule erori neforţate în meci

2-5. Radwanska îşi face serviciul şi se desprinde. Halep va servi şi e obligată să câştige pentru a nu pierde primul set

2-4. Un game care părea la îndemână pentru jucătoarea noastră este pierdut. Poloneza se duce iarăşi la două lungimi avans

2-3. Halep revine şi face şi ea breakul

1-3. Din păcate, primul break al semifinalei îl reuşeşte Radwanska, care se distanţează pe tabelă

1-2. Simona a avut trei mingi de break, dar poloneza revine spectaculos şi îşi câştigă serviciul

1-1. Halep îşi face serviciul

0-1. Radwanska serveşte prima.Deşi Simona a condus cu 30-15, poloneza câştigă primul game al meciului.

A început a doua semifinală de la Doha, Halep-Radwanska.

Radwanska o conduce pe Halep cu 3-1 la întâlnirile directe, dar victoria Simonei a venit în sferturi, la Roma, în 2013, chiar momentul în care a început ascensiunea jucătoarei noastre. 

În prima semifinală, germanca Kerber (locul 9 WTA) a câştigat cu 6-1, 7-6 în faţa Jelenei Jankovici (locul 8 WTA) şi e prima finalistă de la Doha. 

Citeşte şi 

Halep, evoluţie încântătoare în sferturi la Doha. Simona s-a calificat în semifinale

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite