Legendara Serena: a câştigat Australian Open, are cele mai multe trofee Grand Slam şi e, din nou, numărul 1 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala în familie a fost câştigată, aşa cum era de aşteptat, de sora mai mică a lui Venus. A fost un meci din care n-au lipsit scrâşnitul din dinţi, pumnii strânşi în aer şi ţipetele de frustrare. După ultimul punct însă, Venus a făcut un gest superb.

Serena Williams a devenit jucătoarea cu cele mai multe trofee Grand Slam din era Open, depăşind recordul stabilit de Steffi Graf. Americanca de 35 de ani şi-a învins sora mai mare cu un, Venus, în finala de la Melbourne.

Au fost două seturi identice, 6-4, 6-4, fiecare fiind decis după 41 de minute.

Venus a început mai bine meciul, însă Serena a reuşit o revenire spectaculoasă şi a condus cu 1-0 la seturi. Apoi, în al doilea set, Serena a realizat break-ul la 3-3, ceea ce a fost suficient pentru o victorie istorică. După ultimul punct, Serena a căzut din picioare, iar Venus n-a mai aşteptat-o să vină la fileu pentru a o felicita. S-a dus dincolo de fileu şi şi-a luat sora mai mică în braţe.

Serena va reveni pe locul 1 mondial, începând de luni, şi va încasa 2,7 milioane de dolari pentru succesul de la Melbourne. Venus va urca şase locuri în următoarea ierarhie WTA, până pe 11, şi va primi 1,4 milioane de dolari pentru parcursul ei de la Australian Open 2017.
 

Cele mai multe trofee de Grand Slam în tenisul feminin
Nume    Total
1. Margaret Court    24
2. Serena Williams    23
3. Steffi Graf    22
4. Helen Wills Moody    19
5. Chris Evert    18

Trofeele de Grand Slam luate de Serena
Australian Open (7): 2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017

French Open (3): 2002, 2013, 2015

Wimbledon (7): 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016

US Open (6): 1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014


Adevărul la Melbourne - proiect susţinut de Aqua Carpatica

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite