Grigoraş are ambiţii mari cu Oţelul: „Vreau o aventură frumoasă la Galaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt numit antrenor al Oţelului, Petre Grigoraş admite că şi-a fixat obiective personale la cârma echipei de la malul Dunării. Cel mai important şi accesibil dintre acestea este Cupa României.

Deşi acum două zile s-a înţeles cu oficialii Oţelului pentru preluarea echipei, Petre Grigoraş ştie ce vrea de la noii săi elevi în returul actualului sezon. „Vreau să redresăm situaţia, să facem o trupă puternică. Cupa României e un obiectiv clar, avem semifinala cu Petrolul şi sperăm la acest trofeu”, a spus tehnicianul de 48 de ani.

„Grig” a pus pe tapet motivele care l-au determinat să accepte revenirea la Oţelul. „Nu poţi să fi mereu la echipe de pe podium. Lucruri frumoase faci şi la formaţiile mici, să le ridici, să le faci să joace fotbal frumos, să fii apreciat. Eu vreau să am o aventură frumoasă la Galaţi, iar la final să ne despărţim cu pupături şi cu felicitări. Sunt optimist, am preluat echipe în perioade şi mai grele”, a concluzionat Grigoraş.

Potrivit declaraţiilor lui "Grig" din urmă cu două zile, cel care l-a convins să revină la Oţelul a fost Marius Stan, fostul preşedinte al grupării moldave, acum primar al Galaţiului, cu care antrenorul s-a înţeles de minute în primul său mandat la malul Dunării.

Grigoraş a avut oferte avantajoase din punct de vedere financiar de a antrena în Qatar şi în Arabia Saudită, dar le-a refuzat pentru a se întoarce la Oţelul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite