Frank de Boer cunoaşte slăbiciunile Stelei, dar nu le uită nici pe ale lui Ajax

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul olandez al lui Ajax, Frank de Boer, a pus pe tapet problemele cu care se confruntă Steaua înaintea şaisprezecimilor Europa League, dar nu a uitat să adauge şi vulnerabilităţile echipei sale.

Frank de Boer, care a câştigat cu Ajax două trofee de când e antrenor pe Amsterdam Arena, titlurile de campion în 2011 şi 2012, e de părere că duelul cu Steaua va fi unul echilibrat, dar, cu toate acestea, vrea calificarea în optimi pentru a-şi păstra în continuare şansele de a juca în finala Europa League (această partidă va avea loc chiar pe Amsterdam Arena în acest an).

„Am adunat toate informaţiile despre Steaua. Ştiu echipa, ştiu rezultatele, dar nu pot să zic chiar tot. Nu mi-a scăpat niciun detaliu”, a spus de Boer despre viitorul adversar.

Antrenorul olandez a vorbit şi despre slăbiciunile echipei sale, pe care încearcă să le remedieze până la ora primului duel cu Steaua. „Avem o echipă tânără şi aici apar riscurile. Uneori, ne lipsesc jucători cu experienţă care ştiu cum să reacţioneze în cazuri speciale. Totul are legătură cu media de vârstă a formaţiei mele, undeva în jurul a 24 de ani”, a mai spus de Boer pentru Gazeta Sporturilor.

Partida Ajax - Steaua are loc joi, 14 februarie, de la ora 20 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport şi Dolce Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite